Dîncu: Italia va trimite două dragoare în Marea Neagră pentru depistarea minelor. Suntem în siguranță
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că Italia va trimite două dragoare maritime şi un vas comandant pentru depistarea eventualelor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră şi a subliniat că România este pregătită pentru a face faţă unei asemenea situaţii, având vase şi elicoptere care patrulează zona.
„În acest moment există o organizare, atât din partea noastră, cât şi o organizare internaţională, pentru că este vorba de un incident care nu este numai în apele teritoriale ale noastre. Noi avem în acest moment 3 vase, un puitor de mine şi vase pentru dragare care patrulează în Marea Neagră. De asemenea, s-au luat măsuri pentru patrulare aeriană în Marea Neagră, sunt elicoptere care, conform unui plan, survolează în spaţiul Mării Negre şi încearcă să descopere dacă există mine. Nu avem în acest moment o semnalare astăzi, chiar dacă sunt surse care anunţă că ar putea să fie mine în larg care să ajungă mai târziu pe teritoriul nostru şi mult mai târziu pe teritoriul Bulgariei sau în Bosfor. Am vorbit ieri şi cu ministrul italian al Apărării, care a pus deja în discuţie să ne trimită două dragoare în Marea Neagră şi un vas comandant, probabil. Deci, suntem pregătiţi”, a afirmat Dîncu, la Parlament.
El a spus că dragoarele patrulează şi receptează, dacă este cazul, minele care plutesc în derivă pemare. „Avem şi noi aşa ceva, dar e vorba de suprafaţă destul de mare pe care trebuie să o monitorizăm, de aceea este nevoie de cât mai multe. Probabil că şi Turcia va proceda la fel, cred că şi bulgarii”, a adăugat Dîncu.
Ministrul a susţinut că nu crede că, „în acest moment, există un pericol foarte mare”, menţionând că „nu au fost semnalate noi mine”.
„Ştiu că şi reprezentanţii Armatei şi Ministerul de Interne, IGSU au luat legătura cu operatorii economici din porturi, de exemplu pentru instruire în acest sens, platformele marine, de asemenea, au fost instruite pentru modul de a se apăra în cazul apariţiei unei mine şi cred că în acest moment nu este un pericol care nu se poate gestiona. Sunt gestionabile aceste situaţii”, a mai spus Dîncu.
Turcia: Avioane şi dragoare de mine, în stare de alertă în Marea Neagră
Nave dragoare de mine şi avioane de patrulare maritimă ale Turciei sunt „toate în stare de alertă” după descoperirea recentă a două mine ce plutesc în Marea Neagră în largul coastelor turce, a anunţat marţi ministrul turc al apărării, citat de France Presse.
„Minele detectate vor fi distruse imediat într-o zonă sigură” de către unităţile de operaţiuni speciale ale marinei turce, a declarat Hulusi Akar, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.
Akar a spus că nu poate indica originea celor două mine detectate sâmbătă şi luni şi care ar fi putut proveni din Ucraina, nici numărul celor care plutesc în derivă în Marea Neagră după ce cablurile cu care erau legate s-ar fi rupt.
Una dintre ele a fost detectată şi neutralizată luni în largul Igneada (nord-vest), lângă graniţa turco-bulgară, după dezactivarea unei prime mine sâmbătă la intrarea în Bosfor, la nord de Istanbul.
Ministrul a adăugat că „cooperează cu România şi Bulgaria” pe acest subiect, în timp ce România a indicat luni că a distrus o mină în largul coastei sale în Marea Neagră, aminteşte AFP.
Marina militară turcă a avertizat la 21 martie asupra riscului reprezentat de minele provenite din largul coastei Ucrainei, plutind în derivă probabil din cauza unei furtuni, prin publicarea unui mesaj pe sistemul maritim de alertă NAVTEX.
Minele subacvatice ar trebui să fie echipate cu sisteme care să le facă inofensive dacă nu sunt ancorate, conform Convenţiei de la Haga din 1907.
Dar minele vechi care nu se mai fabrică ar putea să nu aibă astfel de sisteme şi să reprezinte un pericol, potrivit presei turce.
Autorităţile turce nu au precizat dacă minele descoperite erau echipate cu astfel de mecanisme.