Dinozaurul de la Kremlin visează dizolvarea NATO. Realitatea îi dă palme.

Când Serghei Lavrov – decanul celor care n-au înțeles nimic din secolul XXI – cere dizolvarea NATO, nu e o gafă, nu e o întâmplare, nu e nici măcar un moft. E simptomul unei Rusii bolnave de nostalgie, disperată să reinventeze un trecut care i-a scăpat printre degete. Doar că vremurile s-au schimbat. Nu mai trăim în epoca în care lumea se închina la două blocuri și restul juca rolul decorului. Astăzi, Lavrov pare mai degrabă un propagandist trist dintr-un film prost regizat de Putin și distribuit de televiziunile de stat.

Moscovitul care urăște ce nu poate controla

Declarația sa, potrivit căreia „NATO și-a pierdut rostul” și ar trebui dizolvată, este atât de ridicolă, încât până și un autocrat african cu o armată formată din trei Dacii Papuc ar chicoti. Pentru Lavrov, realitatea a rămas pe VHS. Cu fața împietrită și discursul prăfuit, el încearcă să redefinească logica internațională prin filtrul unui imperiu care nu mai există decât în mintea lui Dughin și în planurile halucinante ale Kremlinului.

Moș Lavrov

Geopolitica halucinației: când Rusia vrea pacea, dar doar dacă dictează ea regulile

Lavrov nu vorbește singur. În fundal, Rusia simte vântul schimbării și încearcă să-l canalizeze în favoarea ei. Nu întâmplător apar aceste mesaje în contextul în care Trump – omul care se închină doar la ego-ul propriu și la contul bancar – se pregătește să revină în scenă, cu promisiuni de genul: „dacă nu plătiți, vă lăsăm baltă în fața rușilor”. Exact ce-și dorește Kremlinul: un NATO slab, cu SUA în vacanță și Europa incapabilă să se apere singură.

Agentul Krasnov pune și el umărul…

Aici se intersectează propaganda lui Lavrov cu realpolitik-ul toxic al lui Trump. Nu e vorba doar de vorbe în vânt, ci de o adevărată strategie de slăbire a alianței euro-atlantice. Rusia simte oportunitatea și o exploatează la maximum: sădește ideea inutilității NATO, a inutilității solidarității și a inevitabilității unei lumi dominate de „sfere de influență”.

Problema e că această lume e o ficțiune criminală. În realitate, Rusia e cea care a invadat, bombardat, destabilizat și sfâșiat tot ce a putut, de la Moldova în 1992, la Georgia în 2008 și până la masacrul perpetuu din Ucraina. NATO, în schimb, a funcționat fix ca ceea ce a fost creat să fie: o centură de siguranță pentru democrații fragile aflate sub umbra unui urs turbat.

De ce ne vrea slabi? Pentru că ne înțelege temerile

România trebuie să înțeleagă un lucru esențial: declarațiile lui Lavrov nu sunt doar „retorică”. Sunt instrumente de testare a apetitului Europei pentru lașitate. În timp ce Rusia își mută trupele, atacă infrastructura ucraineană și face parteneriate militare cu Iranul și Coreea de Nord, noi ne uităm la ecrane și ne întrebăm dacă nu cumva „are și el dreptate”.

Nu, nu are. Dar știe că europenii se satură repede de război. Că americanii se plictisesc. Și că, într-un moment de slăbiciune colectivă, un fascist carismatic poate fenta istoria. De aceea, Moscova pompează narativul că NATO e învechit. Nu pentru că îl crede, ci pentru că speră că noi îl vom crede.

Cum arată lumea fără NATO?

Să acceptăm că NATO ar trebui să dispară înseamnă să acceptăm o lume în care securitatea e negociabilă, iar frontierele pot fi redesenate cu baioneta. Înseamnă să dăm undă verde ideii că „dreptul forței” poate înlocui „forța dreptului”. O lume în care Lavrov nu mai e un dinozaur cu cravată, ci un arhitect de destin european. Și, sincer, câtă luciditate să mai păstrăm când Rusia cere „pace”, dar are sânge pe cizme?

Un continent nesupravegheat, cu lupi la hotare

Să presupunem – de dragul experimentului psihiatric – că Lavrov primește ce vrea: NATO dispare. Se dizolvă. Trupe retrase, baze închise, scuturi oprite, articolele 4 și 5 aruncate la coșul de gunoi al istoriei.

Ce rămâne în urmă?

1. O Europă divizată, vulnerabilă și cu reacții întârziate

Fără NATO, securitatea colectivă se transformă într-un puzzle cu piese lipsă. Fiecare stat va fi nevoit să-și negocieze singur supraviețuirea. Polonia, România, Țările Baltice – toate vor deveni din nou țări de „tampon”, exact cum le visează Kremlinul: singure, expuse, presate de vecinul urs. Fără comandamente comune, fără planuri de răspuns integrate, fără partajare de intelligence în timp real. Într-o criză, fiecare va aștepta după ceasul propriu. Rusia, însă, nu așteaptă.

2. Un gol de putere… umplut instantaneu de Moscova și Beijing

Putin nu vrea o lume fără alianțe. Vrea o lume cu alianțe subordonate. Dacă NATO dispare, CSTO (alianța militară condusă de Rusia) își poate extinde influența în fostele țări-satelit, iar China – care nu mai are frâne morale – va umple vidul din Africa, Orientul Mijlociu și chiar Balcani. Ne place sau nu, lumea funcționează pe logica hegemonilor. Când unul dispare, altul intră. Iar noul stăpân nu vine cu ajutoare umanitare și valori democratice. Vine cu contracte capcană, datorii, armament și propagandă.

3. O cursă a înarmării imposibil de susținut pentru țările mici și mijlocii

Fără umbrela NATO, state ca România ar fi obligate să tripleze bugetele de apărare peste noapte. Ar trebui să-și construiască singure infrastructura strategică, să întrețină flote, să dezvolte intelligence propriu, să asigure apărarea aeriană și cibernetică. Nu e fezabil. Ar fi haotic, scump, lent și ineficient. Fiecare țară ar învăța pe propria piele că solidaritatea ieftină e infinit mai bună decât izolaționismul scump.

4. Un nou val de războaie locale, etnice sau teritoriale

NATO a fost, în ultimii 75 de ani, nu doar un scut militar, ci și un factor de descurajare a conflictelor regionale. Absența sa ar însemna undă verde pentru reîncălzirea unor dispute mocnite: Serbia-Kosovo, Armenia-Azerbaidjan, Republica Moldova-Transnistria, poate chiar Ungaria-Ucraina, cu iz de revizionism. Fără o autoritate credibilă care să spună „stop joc”, regulile jocului devin arme. Și fiecare frustrat istoric va începe să-și revendice „ce i se cuvine”.

5. SUA se repliază, Europa devine neputincioasă

Într-un astfel de scenariu, Statele Unite s-ar retrage strategic în Pacific, concentrându-se pe China. Iar Europa ar rămâne un conglomerat bogat, tehnologic avansat, dar paralizat politic și militar. Franța și Germania s-ar certa pe leadership, Italia s-ar rătăci în populism, iar Estul ar cere ajutor… de unde? De la cine?

Lumea fără NATO nu ar fi o lume mai pașnică, ci una fără frâne

Ceea ce Lavrov propune nu e un vis de pace. E o invitație la anarhie. NATO nu e perfectă, dar e singurul mecanism real care ține în frâu un continent obosit, fragil, dar încă democratic. Într-o lume fără alianțe, puterea decide cine are dreptate. Iar Rusia abia așteaptă să „negocieze” din nou la masa istoriei, cu tancul sprijinit pe harta Europei.

Lavrov visează o lume fără NATO. Dar noi n-avem voie să visăm la fel. Nu dacă vrem să trăim cât de cât normal.

Să nu ne culcăm pe canapeaua iluziilor

Cei care spun că „e vina NATO că Rusia s-a enervat” sunt aceiași care cred că femeia e vinovată că a fost agresată pentru că purta fustă scurtă. Realitatea e simplă: NATO nu a invadat pe nimeni. Rusia da. NATO nu a schimbat granițe cu tancul. Rusia da. NATO nu a deportat copii, nu a ucis civili, nu a bombardat maternități. Rusia da.

Lavrov poate continua să delireze în bucla lui post-sovietică. Dar noi nu avem luxul de a-l ignora. Pentru că fiecare cuvânt al lui e un glonț ideologic, tras în direcția slăbiciunii noastre. Iar dacă-l lăsăm să lovească, fără să ripostăm cu luciditate, vom ajunge o Europă-fantomă, care nu se mai apără fiindcă nu mai știe de ce trăiește.

Bunicuțule Lavrov… mai ia-ți un ceai de tei și pune-ți un disc cu Alla Pugaciova. Lumea reală e prea dură pentru tine.