09:20 • POLITICĂ
Diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat „persona non grata ”
România îl expulzează pe adjunctul atașatului militar din Ambasada Rusiei la București. Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, a fost declarat „persona non grata”.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a domnului Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961. Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 26 aprilie 2021, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, domnul Valery Kuzmin”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.
Citește și:
- Rusia își retrage numărul uriaș de trupe desfășurate în apropiere de frontiera Ucrainei
- Putin avertizează: Sper că nimănui nu-i va veni ideea de a trece linia roșie cu Rusia
- Rusia a adus 15 nave de război în Marea Neagră. Cum justifică prezența lor
- Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Rusia exclude orice război cu Ucraina