Direct sau indirect : Adrian Năstase, despre de ce e important sa facem ce fac americanii și nu ce spun ei

„Alianțele militare se încheie pentru a asigura protecția intereselor membrilor săi împotriva unui sau unor adversari. În principiu, deci, există un interes comun care determina formarea alianței”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.

„Spre exemplu, Mica înțelegere s-a format în 1921 și s-a consolidat în 1933 pentru apărarea celor trei țări – România, Cehoslovacia, Iugoslavia – împotriva revizionismului maghiar de după Primul Război mondial. Pentru rațiuni anti-revizioniste s-a format și Înțelegerea balcanică, în 1934. Chiar și în cazul unor alianțe cu un număr mic de membri, dincolo de interesul comun/percepția comună a pericolului, apar și se manifestă interese proprii ale aliaților. În cazul nostru, spre exemplu, acordul italo-iugoslav, sau cel iugoslavo-bulgar. Sau cel cehoslovaco-sovietic. Nu întru în amănunte”, mai notează scrie fostul premier pe blogul său.

12:43, 25.08.2024 • POLITICĂ

Cine este omul lui Adrian Năstase care-i face campanie lui Mircea Geoană

Acum, alături de Rusia, a apărut, mai discret, și China 

În mod evident, actorul principal al alianței are rolul esențial în această definire, după cum subliniază Năstase. „În cadrul Tratatului de la Varșovia, rolul principal în determinarea adversarului revenea Uniunii Sovietice. În funcție de circumstanțe, adversarul impus membrilor alianței erau SUA, Iugoslavia lui Tito, Cehoslovacia. Se știe, interesele României nu au coincis, în cadrul alianței, cu cele ale URSS. De aici, tensiunile și chiar riscul de a fi invadată în 1968.

Statele Unite, pe de altă parte, în cadrul NATO sau a altor alianțe, au determinat, în funcție de interesele proprii, adversarii conjuncturali, comuni, ai alianței din care făceau parte. Uniunea Sovietică, Cuba, Iran, Vietnam, Afganistan, Irak, Iugoslavia,Coreea de Nord, etc. au reprezentat adversari demonizați. Acum, alături de Rusia, a apărut, mai discret, și China. 

Un rol important l-au avut și îl au doctrinele succesive asupra securității naționale din fiecare membru al alianței dar, în esență, cele din principalul actor al sau. Aceste doctrine sunt preluate, în linii generale, în doctrina alianței”.

O relație de „love and hate”

Năstase mai vorbește și despre faptul că, în ceea ce privește relația SUA/NATO cu Uniunea Sovietică/Rusia, această a fost, în perioada postbelică și după încheierea Războiului rece, o relație de „love and hate” („dragoste și ură”), o mare parte din această perioada bazată pe împărțirea sferelor de influență (așa se explică de ce SUA nu au ripostat la ocuparea Cehoslovaciei de către sovietici).

„Și în 1989, zona Europei de Est părea să rămână rezervată Uniunii Sovietice. Îmi aduc aminte de declarația secretarului se stat american, James Baker, din decembrie 1989, care spunea că SUA nu ar avea nimic împotriva dacă Uniunea Sovietică ar intra în România. A fost un efort politic deosebit pentru noi să fim acceptați, din a două încercare, în NATO”.

„Ce vreau să subliniez – România nu se poate apăra singură împotiva unor pericole majore. Diplomația românească a încercat, în permanentă, mai ales după Tratatul de la Trianon, să-și consolideze securitatea proprie prin participarea la proiecte de securitate colectivă, participarea la alianțe regionale sau globale, acorduri bilaterale cu vecini sau cu marile puteri. Așa am reușit să supraviețuim în istorie, la răscrucea marilor imperii.

Întrebarea pe care mi-o pun, tot mai serios în ultimii ani, este dacă o țară de forță mijlocie din Alianță, cum este România, are dreptul să-și definească și anumite interese proprii nu doar să se plieze automat pe liniile politice stabilite de SUA/NATO”, punctează Năstase.

Fostrul premier mai subliniază că, în mod evident, SUA nu au avut de a face cu acțiunea revizionistă constanța a Ungariei, nu au cunoscut relațiile istorice cu o entitate/țară cu mari excese naționaliste (Ucraina), nu au fost preocupate de expasionismul mesianic, milenar, al rușilor. Spre deosebire de noi.

„Am citit recent o analiză realizată de Center for European Policy Analysis din Washington, intitulată <Interesele și influența Partidului Comunist Chinez în România. Care sunt principalele canale de propagandă ale Beijingului în spațiul politic și mediatic românesc>. Nu am reușit să aflu cine finanțează acel centru. Pare a fi un ONG, un reprezentant al societății civile. Evident, non-profit și independent. Raportul, alcătuit, probabil, pe baza unor informații de la diverse slugi stipendiate și de la <colaboratorii> ambasadei de la București. Nu are importantă. Sunt obișnuit cu lecțiile de <dimocrasi>, <anti-corapsin>, <state of law>, etc.

Înțeleg, China s-a dezvoltat prea repede și devin – pentru SUA – un adversar strategic și economic major. Rusia sângerează în Ucraina, iar China beneficiază de criză din Europa (inclusiv de blocarea americanilor în conflictul din Estul Europei), de recesiunea globală, de evoluțiile din Asia/Pacific.

Totuși, hai să vedem care au fost și care sunt relațiile SUA cu noul adversar/dușman. La începutul anilor ’70, SUA au dorit să reia relațiile cu China. În acea perioada, Henry Kissinger a fost principalul lobbist pentru China. E adevărat, și România a avut un rol important în acea apropiere. Tot atât de adevărat, în 1968, China a făcut presiuni asupra URSS pentru a nu invada și România, după invadarea Cehoslovaciei”, mai scrie Năstase. 

Au „pedepsit” americanii China sau nu?

Să vedem acum cum „au pedepsit”, ulterior, americanii „Partidul Comunist Chinez”, mai notează Năstase. „Voi da numai câteva cifre mai recente. În 2020, totalul schimburilor chino-americane a fost de 615 miliarde de dolari, China fiind cel mai important partener comercial al SUA. Conform Departamentului american al comerțului, exporturile de bunuri și servicii către „Partidul Comunist Chinez” sprijineau 758 000 de locuri de muncă în SUA. Exporturile de bunuri americane în China au crescut în 2020 cu 549% față de 2001 (înaintea intrării Chinei în WTO). Între altele, în 2020, americanii au exportat 26 miliarde dolari produse agricole spre „Partidul Comunist Chinez”, China fiind cea mai importantă piață de desfacere pentru americani. Iar investițiile americane în țară „Partidului Comunist Chinez” au reprezentat, în 2020, 123 de miliarde de dolari, cu o creștere de aproape 10% față de 2019.

Puteți compara aceste cifre cu cele privitoare la schimburile economice și la investițiile americane în România (5,8 miliarde euro). 

Atunci când am semnat, în urmă cu 30 de ani, Acordul comercial cu SUA, în calitate de ministru de externe, am sperat că România va beneficia nu doar de sfaturi ci și de un sprijin financiar important pentru proiecte majore. Nu s-a întâmplat așa. Și din vină noastră. Autostrada Bechtel, blocată în 2005, de Băsescu și Berceanu, este un exemplu. În rest, comerț, imobiliare, Horeca, agricultură, servicii…Să adaug, energie electrică și termică, gaze – 0,9% din cele 5, 8 miliarde! Calculați singuri…”. 

Nu am reușit să beneficiem de simpatia pe care „Partidul Comunist Chinez” a avut-o pentru România

Năstase conchide, pe blogul său, că este evident faptul că China a devenit principalul competitor pentru SUA și e ușor de înțeles.

„Nu știm ce se va întâmpla în 2030 sau în 2050, dar în ultimii ani puteam să folosim proiectele cu China pentru dezvoltarea României. Nu am reușit să beneficiem de simpatia pe care „Partidul Comunist Chinez” a avut-o pentru România, inclusiv după vizită mea din 2003, la Beijing, în condițiile epidemiei SARS din China. Alte țări au realizat, în acești ani, anumite proiecte, fiind în continuare membre ale NATO. Un exemplu este Ungaria. Dar și Croația. Altele au deschis linii aeriene până la Beijing. Am propus, că premier, mai multe proiecte majore de infrastructură. Cred că putem fi „mândri”, că după 2005, toate au fost blocate. În timpul asta, realizăm 10 km de autostrada pe an, asistăm cum cad podurile, acceptăm că diverse ONG-uri să ne învețe că dacă lătrăm ideologic n-o să ne mai fie foame.

În concluzie, cred că e important să facem ce fac americanii și nu ce spun ei. Direct sau indirect. Și nu este vorba despre „propagandă chineză” ci despre interesele românești”.