Direcția de Investigare a Criminalității Economice a întocmit peste 11.000 de dosare penale în primele opt luni ale anului
Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române a întocmit peste 11.000 de dosare de penale în primele opt luni ale anului în urma verificărilor efectuare, cele mai multe de evaziune fiscală, înșelăciune și contrabandă.
Structurile de investigare a criminalităţii economice din ţară au desfăşurat 181 de acţiuni de amploare pentru destructurarea grupărilor infracţionale şi probarea activităţii infracţionale, în dosare penale complexe. În cadrul acestor dosare, au fost efectuate 2.147 de percheziţii domiciliare şi au fost puse în aplicare 1.228 de mandate de aducere.
Totodată, poliţiştii au efectuat cercetări în 11.099 de dosare penale privind infracţiuni economico-financiare, toate înregistrate în cele 8 luni de la începutul anului. Cea mai mare parte a dosarelor înregistrate provin din plângeri, sesizări din oficiu şi acte de sesizare încheiate de alte instituţii.
Pe lângă dosarele penale instrumentate în baza competenţei, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat cercetări şi în dosarele în care urmărirea penală se efectuează de procuror, în baza a 2.509 ordonanţe de delegare, din care 1.639 înregistrate în cursul perioadei, finalizând activităţile dispuse în 1.573 de delegări.
În urma cercetărilor efectuate, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 4.234 de persoane bănuite de infracţiuni economice, iar valoarea măsurilor asigurătorii dispuse este de peste 90 milioane lei.
Totodată, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 469 de persoane (arestare preventivă – 92, arest la domiciliu – 15, control judiciar pe cauţiune – 2, control judiciar – 299 şi reţinere – 61) şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 500 milioane lei.
Pentru alte nereguli, poliţiştii au aplicat 17.021 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 53 milioane lei
Cele mai multe dosare penale instrumentate au fost circumscrise evaziunii fiscale şi înşelăciunilor, contrabandei, drepturilor de proprietate intelectuală, achiziţiilor publice şi spălării banilor.
Dosarele pe domenii de infracționalitate
Domeniul evaziunii fiscale au fost efectuate cercetări în 12.914 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 809 ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 109 persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 300 milioane lei.
În combaterea înșelăciunilor au fost efectuate cercetări în 11.457 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 270 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 96 de persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 33 milioane lei.
Pentru combaterea contrabandei au fost efectuate cercetări în 3.008 dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 145 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 176 de persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 8,2 milioane lei. În acest domeniu, în perioada ianuarie – august 2020 au fost înregistrate, la nivelul Poliţiei Române, 1.154 de dosare penale, în care sunt cercetate 1.442 de persoane.
Ca urmare a activităţilor efectuate, au fost capturate 38,7 milioane ţigarete şi 15.915 kg. de tutun, fiind aplicate 1.467 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3,3 milioane lei.
În domeniul protejării drepturilor de proprietatea intelectuală au fost efectuate cercetări în 3.076 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 19 ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare aproape 1,2 milioane lei.
Pentru combaterea neregulilor din achizițiile publice au fost efectuate cercetări în 1.407 dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 295 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 17 persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii de 4,2 milioane lei.
În sectorul de spălare a banilor au fost efectuate cercetări în 1.539 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 72 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 15 persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii de aproape 23 milioane lei.