Directiva bombă a UE: O parte din românii care s-au îmbolnăvit de cancer pot cere despăgubiri
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au aprobat o nouă directivă privind calitatea aerului, care aduce îmbunătățiri semnificative pentru cetățeni, inclusiv dreptul de a solicita despăgubiri în cazul îmbolnăvirilor cauzate de poluare.
Astfel, românii vor putea şi ei să solicit daune autorităţilor locale, dacă se îmbolnăvesc din cauza aerului poluat, conform documentului.
Această inițiativă vine în contextul în care România ocupă locul 8 în Uniunea Europeană la numărul de decese provocate de poluare, cu aproximativ 30.000 de persoane pierdute anual din această cauză. Eurodeputatul Nicu Ștefănuță, implicat în negocieri, a subliniat că noua directivă va reduce nivelul acceptabil al particulelor periculoase și va impune măsurători omologate în zonele cele mai afectate.
O consecință directă a acestui acord este că locuitorii din zone cu poluare accentuată, unde se constată încălcări ale standardelor de calitate a aerului, vor avea acces la justiție pentru a cere compensații pentru daunele suferite din cauza inacțiunii autorităților. Directiva stabilește limite mai stricte pentru particulele fine și alți poluanți, cu scopul de a atinge un nivel zero de poluare până în 2050, și introduce noi drepturi pentru cetățenii afectați.
România se confruntă cu provocări majore în acest domeniu, având jumătate din stațiile de monitorizare a calității aerului nefuncționale. Această situație a atras în trecut avertizări și proceduri de infringement din partea Comisiei Europene, iar în 2020, România a fost condamnată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru neefectuarea de eforturi adecvate în reducerea poluării.
Noua directivă este văzută ca o victorie pentru cetățeni și un pas important spre îmbunătățirea sănătății publice și a calității mediului înconjurător.