22:19 • POLITICĂ
Directorii din cadrul Primăriei Sectorului 5 își mută birourile pe teren
Primăria Sectorului 5 a anunțat că, începând de mâine, 6 februarie, directorii din cadrul instituției vor desfășura activități pe teren în fiecare zi, începând cu ora 15.00. Aceștia vor lucra în echipe de doi, acoperind cele 15 zone ale sectorului, cu scopul de a identifica și soluționa rapid eventualele probleme semnalate de cetățeni.
Problemele raportate de locuitorii Sectorului 5 vor fi transmise către direcțiile de specialitate din cadrul Primăriei, pentru a fi soluționate în cel mai scurt timp posibil. Fiecare director va purta o vestă cu însemnele instituției și va avea un ecuson care indică numele și funcția ocupată.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, speră ca această inițiativă să faciliteze comunicarea rapidă și eficientă între cetățeni și administrația locală. În plus, edilul încurajează locuitorii să abordeze directorii atunci când îi întâlnesc în teren, pentru a discuta despre problemele semnalate.