Directorul CFR Calatori, Traian Preoteasa: Nu avem în vedere creşterea preţurilor la biletele CFR
Directorul CFR Călători, Traian Preoteasa a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că prețurile biletelor de tren nu vor crește. Un alt subiect abordat a fost și incidentele feroviare, despre care, acesta susține că nu se vor mai petrece.
Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a declarat că nu vor mai fi incidente pe calea ferată și a precizat că instituţia pe care o conduce este creată să asigure în primul rând securitatea călătorilor şi a angajaţilor.
“Mă aştept la incidente zero. CFR Călători este creată să asigure în primul rând securitatea călătorilor şi a angajaţilor. Este adevărat că am mai avut…aştept şi eu rezultatul anchetelor să văd exact ce s-a întâmplat la fiecare. Noi avem şi bănuieli, avem şi nişte verificări, nu vi le pot spune deocamdată, de aia aştept rezultatul anchetelor. Eu mă aştept la evenimente zero. Că mai apare o degajare de fum datorită vechimii cablajului, o frânare controlată, dar targetul CFR Călători este niciun călător care să….”, a afirmat directorul CFR Călători.
Întrebat dacă se poate repeta un incident similar celui de la Galați, acesta a răspuns:
“Nu mă aştept la un incident tip Galaţi pentru că nu s-a întâmplat niciodată, nu am rezultatele tehnice ale anchetei. Am căzut de acord să scoatem toate locomotivele cu acest sistem de acţionare. Nu mă aştept să se întâmple un accident ca la Galaţi. Vom vedea ce s-a întâmplat la Galaţi, dacă mecanicul putea să facă mai mult, dacă locomotiva avea probleme. Probele se fac static. Locomotiva a ieşit din depou cu toate probele static. Una este la 3,80 cum se fac probele static şi una este la tensiune de 27.000 de volţi, nu sunt aceleaşi probe. Targetul nostru este zero incidente”, a explicat Traian Preoteasa.
El a mai anunţat că nu are în vedere creşterea preţurilor biletelor, cel puţin anul acesta.