Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei: Următoarea iarnă poate fi chiar mai complicată
Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei, turcul Fatih Birol, a emis un avertisement în legătură cu „excesul de încredere” al Uniunii Europene după ce au depăşit această iarnă fără mari probleme în privinţa aprovizionării cu energie. Acesta a afirmat că următoarea iarnă poate fi „şi mai complicată”.
„Văd un pic de exces de încredere în privinţa iernii viitoare”, a spus Birol, înainte de a sublinia că „următoarea iarnă poate fi chiar mai complicată decât actuala din trei motive”, primul dintre acestea fiind că ţările blocului comunitar încă importă 30 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, o cantitate importantă, cu toate că reprezintă mai puţin de o treime faţă de achiziţiile de dinainte de război.
Directorul IEA a atras atenția asupra faptului că UE importă din ce în ce mai multe gaze naturale lichefiate, dar capacitatea suplimentară în 2022 a fost „una dintre cele mai scăzute din istorie”, la aceasta adăugându-se un al treilea motiv, şi anume faptul că China va reveni anul acesta pe piaţă ca un „mare cumpărător” de gaze, după ce a depăşit o perioadă de contracţie a consumului.
„Văd că guvernele au un exces de încredere. Rolul nostru este să le spunem că treaba nu s-a terminat şi că iarna viitoare va fi un alt test important”, a afirmat el.
Însă, pe lângă avertismentele emise, directorul IEA a transmis și un mesaj de felicitare. Acesta a amintit de faptul că, după o criză energetică al cărei epicentru a fost în Europa, a reuşit să reducă emisiile de CO2, pe măsură ce a accelerat implementarea de tehnologii curate, precum panourile solare, eolienele şi pompele de căldură şi, totodată, veniturile Moscovei din vânzările de petrol şi gaze au scăzut cu 38%.
„Uitându-ne în urmă cu un an, vedem că veniturile Rusiei au scăzut semnificativ şi vor scădea şi mai mult, tranziţia spre energie verde a avansat constant şi au scăzut emisiile. Este o mare poveste de succes”, a punctat Birol.
Nu în ultimul rând, preşedintele IEA a cerut UE să profite de „oportunitatea de a dezvolta un master plan” pentru a stimula o industrie europeană care până acum se baza pe „un model de afaceri sprijinit de energia ieftină rusească”, cu scopul de a putea concura la scară mondială.
În acest sens, el a avertizat că, deşi preţul gazelor a scăzut mult faţă de nivelul înalt atins în vara lui 2022, încă este „de trei ori peste nivelurile istorice”, în timp ce cotaţiile gazelor naturale în Statele Unite „este de şapte ori mai mic” şi electricitatea în China este de trei ori mai ieftină.
„Avem o mare problemă cu costurile energiei, în special pentru industriile mari consumatoare de energie, aceasta reprezentând un procent semnificativ în costurile lor totale”, astfel încât „competitivitatea le este ameninţată de multe ţări”, a reamintit acesta.