Directorul SRI, discuții despre securitatea regională cu Comisia Europeană, CIA și FBI

Publicat: 02 dec. 2021, 14:38, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Directorul SRI, discuții despre securitatea regională cu Comisia Europeană, CIA și FBI

Mic tur de forță al directorului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, ce a făcut o vizită partenerială la Bruxelles și în Statele Unite ale Americii.

Delegația SRI s-a întâlnit cu o serie de oficiali americani din domeniul informațiilor – Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA, William J. Burns, directorul CIA și Christopher Wray, directorul FBI. De asemenea, au avut loc discuții cu Robin Dunnigan, Adjunct al Secretarului de Stat pentru Europa Centrală şi de Est în Biroul de Afaceri Europene şi Euroasiatice.

Pe agenda convorbirilor s-au regăsit subiecte de actualitate care privesc securitatea regională și globală, cu accent pe importanța schimbului de informații si al cooperării în domeniul intelligence. Discuțiile au prilejuit în egală măsură o analiză a situației de securitate din regiune și a capacităților comune prin care se poate crește nivelul rezilienței în fața amenințărilor constante la adresa securității naționale a ambelor state”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de SRI.

Conform instituției, discuțiile dintre delegațiile română și americană au au vizat atât securitatea regională cât și cea globală.