Discipline noi pentru unii elevi de liceu. O materie revine după mai bine de 20 de ani

Publicat: 28 feb. 2025, 07:21, de Corina Oprea, în Educație , ? cititori
Discipline noi pentru unii elevi de liceu. O materie revine după mai bine de 20 de ani
„Ordonanța trenuleț” în cazul elevilor și studenților se referă la burse, transport și la Programul național „Masă sănătoasă” / Foto: jurnalul.ro

După mai bine de două decenii de absență din programa liceală, gramatica revine în orarul elevilor de clasa a IX-a și a X-a, alături de Istoria și Geografia României. Această decizie, care va intra în vigoare din 2027, urmărește să corecteze deficiențele semnalate în rândul absolvenților de liceu, mulți dintre aceștia având dificultăți majore în exprimare, atât la examene, cât și în viața de zi cu zi.

Necesitatea revenirii gramaticii în programa școlară

Ministrul Educației a explicat că această modificare nu mai putea fi amânată, întrucât nivelul de exprimare al absolvenților de liceu s-a degradat considerabil.

Examenele naționale au scos la iveală un număr tot mai mare de greșeli fundamentale, precum dezacordurile între subiect și predicat, folosirea defectuoasă a punctuației, despărțirile incorecte în silabe și omiterea semnelor de punctuație la finalul enunțurilor.

Deși regulile gramaticale de bază sunt predate până în clasa a patra, iar sintaxa propoziției și frazei ar trebui să fie stăpânită până în clasa a opta, se observă o scădere dramatică a nivelului de cunoștințe lingvistice odată cu trecerea anilor.

Specialiștii în lingvistică consideră că una dintre cauzele principale ale acestei probleme este modul în care elevii comunică zilnic: pe platformele de socializare și în grupurile online, unde mesajele sunt adesea scrise fără diacritice, fără cratime, fără respectarea regulilor de punctuație și, cel mai grav, fără ca cineva să le corecteze greșelile.

Prin reintroducerea gramaticii ca materie obligatorie în primii doi ani de liceu, Ministerul Educației speră să îmbunătățească nivelul de exprimare al elevilor și să elimine treptat greșelile frecvente din scrierea și vorbirea acestora. Elevii care sunt acum în clasa a VII-a vor fi primii care vor studia din nou gramatica în liceu.

„A fost o decizie care nu suferea amânare. Pentru că mulți absolvenți de liceu se exprimă catastrofal, atât la examene, cât și în viața curentă”, spune ministrul Educației.

O altă schimbare majoră în programa de liceu o reprezintă introducerea Istoriei și Geografiei României în primii doi ani de liceu. Până acum, aceste materii erau studiate în anii terminali, iar mulți elevi le ignorau, considerându-le neimportante dacă nu erau incluse în probele de Bacalaureat.

Ministrul Educației a subliniat că mulți absolvenți de liceu părăseau școala cu lacune serioase în ceea ce privește cultura generală, ceea ce justifica necesitatea reintroducerii acestor discipline într-un moment mai potrivit al parcursului educațional.