Discipol al lui Gregorian Bivolaru, trimis în judecată pentru viol și trafic de persoane

Publicat: 29 apr. 2025, 17:02, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Justitie , ? cititori
Discipol al lui Gregorian Bivolaru, trimis în judecată pentru viol și trafic de persoane
Foto: stiripesurse.ro

Instructorul de yoga Eugen Mîrtz, fondatorul mișcării spirituale „Alchimia Vieții” și fost elev al lui Gregorian Bivolaru, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane și viol în formă continuată.

În același dosar, DIICOT a trimis în judecată și patru complici ai yoghinului, respectiv un bărbat (Vasile Bobîrnac) și trei femei (Mariana Dobre, Diana Ioana Vătăjiță Al Zouaabi și Daniela Alexandra Baciu).

Conform DIICOT, în cursul anului 2012, Eugen Mîrtz, în vârstă de 63 de ani, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat împreună cu două dintre inculpate (de 31 și 40 de ani). La grupare au aderat alți doi inculpați, toți acționând în scopul obținerii de beneficii financiare din exploatarea a 15 victime. Prin constrângere morală și violențe psihice acestea au fost obligate la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală.

Yoga cu videochat

Având cunoștințe aprofundate despre yoga și prezentându-se ca fondator și instructor în cadrul unor centre de rang național/european în domeniu, Eugen Mîrtz este acuzat că a racolat persoane din rândul cursanților și, prin utilizarea de diverse tehnici manipulative, le-a determinat să practice videochat, cu scopul de a obține foloase materiale de la acestea.

În același context, sub pretextul unei evoluții spirituale, Eugen Mîrtz a condiționat victimele să accepte relații sexuale cu el. Ulterior, după înlăturarea oricărei noțiuni de consimțământ, le-a determinat să accepte să producă materiale cu conținut sexual explicit pentru platformele online dedicate adulților.

Maestrul” a făcut 1,4 milioane de euro din exploatarea victimelor

Victimele au fost adăpostite în apartamente deținute sau închiriate de către inculpați. Pentru practicarea activității de videochat, persoanele vătămate au fost găzduite în două locații amplasate în Sectorul 5 al municipiului București, imobile amenajate și dotate cu tehnica necesară: internet, calculatoare, camere web.

Prin activitățile desfășurate, inculpații au obținut suma de 1.402.947 euro.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au solicitat menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra a 12 imobile și terenuri aparținând inculpaților și a sumelor de 284.252 lei și 2.580 dolari, precum și confiscarea acestor bunuri. De asemenea, s-a solicitat instanței obligarea inculpaților la plata sumei de 45.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.