08:04, 22.12.2024 • Educație
Discuții pe tema redeschiderii școlilor. Vor reveni copiii la cursuri din februarie?
Elevii ar urma să revină fizic la cursuri începând din data de 8 februarie dacă situația epidemiologică o permite. Klaus Iohannis va avea, joi, o întrevedere pe această temă cu mai mulți reprezentanți ai Guvernului.
Teoretic, din februarie începe al doilea semestru al anului școlar. O decizie referitoare la revenirea elevilor la școală ar putea fi luată chiar astăzi.
La discuțiile de la Palatul Cotroceni vor participa premierul Florin Cîțu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, șeful DSU, Raed Arafat și reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică.
Oficialii din Guvern ar urma să decidă împreună cu președintele dacă școala va reîncepe după anumite scenarii.