Dispar cardurile de energie! Când își vor primi românii ultimii bani

Publicat: 13 iun. 2023, 09:30, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Dispar cardurile de energie! Când își vor primi românii ultimii bani

Cardurile de energie plătite din bani europeni dispar de anul viitor. Ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, a anunţat data la care va intra următoarea tranşă de bani pe cardul de energie, pentru ca românii vulnerabili să poată să-şi achite facturile.

În plus, aceasta este şi ultima tranşă de bani, având în vedere că, recent, a apărut informaţia potrivit căreia cardul de energie va dispărea din anul 2024.

Astfel, cardul de energie cu bani europeni va mai fi distribuit românilor doar o dată, peste trei luni, pentru că de anul viitor, el va fi anulat.

Informaţia a fost confirmată ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, iar anunţul vine în contextul în care Uniunea Europeană a decis să nu prelungească măsurile de sprijin, potrivit observatornews.ro.

În România, sunt peste patru milioane de români care beneficiază de cardul de energie.

Ţara noastră este prinsă între cerinţele Comisiei Europene şi cele ale Băncii Mondiale, care solicită reforme urgente şi încadrarea în ţinta de deficit asumată.

Peste patru milioane de români beneficiază de cardul de energie
Peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În perioada 20 februarie – 25 mai 2023, au fost efectuate trei milioane de plăți prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a sumelor achitate ajungând la 678 milioane lei.

Dintre acestea, 145.000 de plăți, în valoare de peste 30 milioane de lei, au fost făcute prin intermediul platformei online, iar pentru lemne de foc cardurile de energie au fost utilizate de peste 92.000 de beneficiari.

Suma achitată, în numerar, pentru compensarea costului lemnelor de foc este de 62,4 milioane lei, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat remis presei.

Marcel Boloș: „Ultimele modificări ale mecanismului au crescut numărul plăților pentru lemne de foc de cinci ori în doar o lună”
„Compensarea facturilor la energie este unul dintre programele cu cel mai mare număr de beneficiari pe care le-am derulat în sprijinul persoanelor vulnerabile, prin Programul Operațional Ajutorarea

Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) și constituie un sprijin real pentru plata facturilor la energie pentru 4 milioane de români.

Împreună cu Poșta Română, urmărim zi de zi modul în care se derulează acest program pentru a interveni atunci când identificăm dificultăți în implementare.

Chiar în cursul acestei luni, reglementările au fost completate și simplificate pentru a face acest sprijin mai eficient. Astfel, într-o singură lună – mai – s-au făcut de peste 5 ori mai multe plăți pentru lemne decât în primele două luni de program.

Mai multe, ne-am asigurat că permitem plata datoriilor mai vechi de 2023 și că prima tranșă de 700 de lei virată pe carduri poate fi folosită până la sfârșitul anului.

Marcel Boloş: „Din septembrie vom furniza alți 700 de lei pe cardul de energie”
Reamintesc faptul că din septembrie vom furniza alți 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Până în prezent, au fost emise și distribuite peste două milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili și au fost soluționate 17.700 anchete sociale, pentru care sunt emise și distribuite carduri.

Peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe.

Prima tranşă de bani, de 700 de lei, s-a acordat începând cu luna februarie 2023, iar cea de-a doua se acordă începând cu luna septembrie 2023.

Sprijinul se poate folosi până la data de 27 decembrie 2023, pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleți, brichete, combustibili lichizi sau solizi și orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.