Disperare mare la Giurgiu: Fostul edil Nicolae Barbu vrea să rămână viceprimar
A treia încercare de a mai obține un nou mandat de edil al municipiului Giurgiu a fost cu ghinion pentru traseistul Nicoale Barbu, dar cu toate acestea nu se dă dus din primărie.
Nicolae Barbu a pierdut mandatul de primar la o diferență uriașă în fața candidatului PNL Adrian Anghelescu, deși în seara alegerilor, în jurul orelor 19.00, deja, desfăcuse șampania în primăria sărbătorind al treilea mandat. Dar, după numărarea voturilor din primele secții, Barbu și-a dat seama că mandatul său a expira, iar faptul că a câștigat alegerile doar într-una din cele 30 de secții din municipiu era semnalul clar că giurgiuvenii s-au săturat de el.
Numai că Barbu nu vrea să plece din primărie că deh…va fi vai și amar în urma sa după audit și, ca atare, dar și ca urmare a jocului politic făcut de PSD și Pro România, el vrea să rămână viceprimar. După ce primul mandat de primar l-a obținut cu susținerea PP-DD, al doilea cu ajutorul PSD, acum l-a pierdut pe al treilea sub steagul Pro România, Dar Barbu tot nu vrea să plece din primărie. De ce oare?