Disperarea patronilor One United Properties: Dezvoltatorul imobiliar amenință jurnaliștii, funcționarii și instituțiile

Publicat: 31 iul. 2024, 08:02, de Vlad Stefan Orjan, în Imobiliare , ? cititori
Exclusiv
Disperarea patronilor One United Properties: Dezvoltatorul imobiliar amenință jurnaliștii, funcționarii și instituțiile

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, condus de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a declanșat un val de amenințări legale împotriva celor care, conform companiei, le-au generat sau le vor genera prejudicii. „Ne vom rezerva dreptul de a ne îndrepta împotriva tuturor persoanelor fizice și juridice, funcționarilor publici și autorităților publice care ne-au generat și ne vor genera prejudicii, prin atacarea, șicanarea sau întârzierea acestui proiect”, a declarat One United într-un punct de vedere trimis redacției Puterea.ro.

Compania a început deja acțiuni în instanță împotriva mai multor entități, inclusiv publicația Puterea.ro și jurnalistul Cristian Matache. Instanța a respins cererea One United de a cenzura investigațiile publicației, decizie confirmată de Tribunalul București: „Respinge cererea ca nefondată. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Apelul se depune la Tribunalul București. Pronunțată prin punerea la dispoziție prin grefa instanței”.

Căpitanu și Diaconescu au invocat afectarea imaginii lor în urma publicării unor articole critice în Puterea.ro, dar instanța a considerat că materialele jurnalistice sunt bine documentate și oneste. Articolele în cauză, „One United Properties, o afacere de succes sau o bulă pentru îmbogățirea acționarilor” și „Probleme mari la One United Properties: vânzările scad, proiectele sunt amânate și prețurile sunt în creștere”, s-au bazat pe date publice și surse din piața imobiliară.

One United Properties a cerut daune morale în valoare de 100.000 de euro, dar nu a oferit explicații clare despre cum au ajuns la această sumă sau ce prejudicii concrete au suferit. Aceasta pare a fi o tactică standard a companiei pentru a descuraja jurnalismul de investigație și pentru a intimida publicațiile care pun întrebări incomode despre afacerea lor.

În ciuda amenințărilor legale, Puterea.ro a continuat să publice articole despre One United Properties, subliniind că nu au acuzat niciodată compania de ilegalități, ci doar au investigat și prezentat situația afacerilor într-un mod onest și documentat. Instanța a recunoscut eforturile jurnalistice și a dat dreptate publicației, subliniind importanța libertății presei și a dreptului de a informa publicul.

One United Properties a făcut apel la această decizie, iar cazul urmează să fie judecat de Curtea de Apel București.

Punctul de vedere integral al One United Properties:

„Din respectul datorat opiniei publice, dar și în baza responsabilității sociale și morale ce guvernează toate acțiunile grupului One United Properties, considerăm că expunerea faptelor și situațiilor reale constituie singura armă imbatabilă în corecta cunoaștere a adevărului de către toți cei interesați. Iată faptele:

Subsidiara One Cotroceni Towers SRL a achiziționat în anul 2023 un teren în suprafață de 45.000 mp situat în Sectorul 5 pe șos. Progresului. Încă de la momentul achiziției, terenul era reglementat de un Plan Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul General al Municipiului București și beneficia și de o autorizație de construire emisă de Primarul Sectorului 5, aceste acte urbanistice fiind în vigoare de la momentul emiterii  și până în prezent.

Întrucât One United Properties a pus, încă de la înființare, un mare accent pe practicile sustenabile de construire, pe tehnologii prietenoase cu mediul și pe abordări ecologice de ultimă oră, ulterior achiziției au fost demarate procedurile necesare pentru elaborarea și solicitarea unui Plan Urbanistic de Detaliu, ce urmează a fi pus în discuție pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 5 de mâine, 31 iulie 2024.

Ce prevede acest PUD? Scopul este de a genera un proiect mixt sustenabil, la cele mai înalte standarde internaționale. În acest sens, pe lângă recâștigarea pentru comunitate a unui teren aflat în paragină de peste 20 de ani, parte a unei vechi zone industriale, pe lângă toate beneficiile economice și fiscale aduse orașului, prin crearea de locuri de muncă, dezvoltarea zonei, stimularea furnizorilor pe orizontală și sume substanțiale virate către bugetele Statului, proiectul nostru prevede următoarele:

  1. obligația dezvoltatorului de a  dona aproximativ 7.000 de mp din terenul achiziționat  pentru amenajarea infrastructurii rutiere, precum și a mobilității urbane, contribuind la fluidizarea traficului, dar și la construirea trotuarelor destinate accesului pietonal, inexistente în acest moment;
  2. construirea unor suprafețe mai mici decât cele permise de Planul Urbanistic Zonal deja aprobat de Consiliul General al Municipiului București și mai mici chiar și decât suprafețele autorizate prin Autorizația de Construire deja emisă de Primarul Sectorului 5. Astfel, vorbim despre reducerea proiectului, nicidecum de extinderea sa; și
  3. implementarea și amenajarea în cadrul proiectului a unor unități de învățământ tip creșă, grădiniță, afterschool.

Așadar, demersul nostru este congruent cu solicitările absolut legitime ale oricărei comunități locale, în ciuda neîntreruptelor forme de hărțuire la care suntem supuși. În acest sens, precizăm și că toate proiectele One United Properties au fost și sunt edificate în deplină conformitate cu prevederile legale și au la bază toate avizele prevăzute de lege și solicitate prin certificatul de urbanism.

De aceea, la fel ca și până acum, vom folosi toate pârghiile instituționale aflate la dispoziție pentru a ne proteja dreptul de a asigura locuri de muncă, de a stimula antreprenorii locali și de a vira sume substanțiale către bugetele administrației centrale și locale. În acest scop, ne vom rezerva dreptul de a ne îndrepta împotriva tuturor persoanelor fizice și juridice, funcționarilor publici și autoritățile publice care ne-au generat și ne vor genera prejudicii, prin atacarea, șicanarea sau întârzierea acestui proiect” – Reprezentanții One United Properties.