Dispută sindicate-Ministerul Educației pe tema indemnizațiilor de hrană
Două federații sindicale din Educație îl acuză pe directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, fiindcă a solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații cu salarii cumulate mai mari de 8.000 de lei. În consecință, liderii sindicali ai celor două federații au cerut ME să tranșeze situația.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” spun că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații cu salarii cumulate mai mari de 8.000 de lei. În consecință, liderii sindicali ai celor două federații, Simion Hăncescu și Marius Nistor, au trimis de urgență o scrisoare deschisă către Ministerul Educației în care au cerut ministerului să transmită în teritoriu o notă, către inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, pentru a încadra corect angajații care beneficiază de indemnizația de hrană și vouchere de vacanță. Ei au solicitat ca suma luată în calcul pentru acordarea indemnizației de hrană și vouchere de vacanță să fie 8.000 de lei din salariul aferent fiecărui contract individual, nu din venituri cumulate, cum a sugerat Mihai Păunică.
În aceeași scrisoare deschisă, liderii sindicali atrag atenția că, în urma sugestiilor directorului Mihai Păunică, deja unele școli și inspectorate școlare consideră că dacă veniturile totale nete încasate de salariat, în baza mai multor contracte individuale de muncă, depășesc 8.000 lei, salariatul în cauză nu mai beneficiază de indemnizația de hrană.