O rețea de corupție din Primăria Capitalei a fost trimsă în judecată
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată la unui număr de 7 inculpați, printre care și un director din Primăria Generală, iar acuzațiile sunt unele destul de grave.
DNA a dat iama la o direcție din Primăria Capitalei, unde ar fi ajuns prin detașare un șef de serviciu care nu avea nicio abilitate pentru postul respectiv, ci doar recomandări mincinoase.
DNA a destructurat o adevărată rețea din Primăria Capitalei
Mai exact, Matei Gheorghiță, primarul comunei Șelaru, județul Dâmbovița, a angajat o doamnă, care apare în comunicatul DNA cu inițialele ȚV, soția lui ȚVD. Doamna respectivă ar fi fost angajată drept consilieră personală. Procurorii spun că angajarea s-a făcut ocolind legea. În numai 6 zile, atât primarul cât și secretarul general al primăriei respective au făcut tot posibilul să îi creeze doamnei respective un CV puternic, deși nici nu a dat pe la muncă.
Totul a fost făcut pentru a o propune pe respectiva doamnă drept șefă al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică din cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București.
Procurorii spun că acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla decât cu complicitatea șefului direcției respective din cadrul Primăriei București, Picu Emanuel Victor. Acesta s-ar fi ajutat de alte două subalterne pentru a o angaja pe doamna ȚV.
Ei bine, procurorii au intrat pe fir și au aflat că doamna ȚV a fost angajată fără a avea nici un fel de studiu în domeniu în cadrul Primăriei București, unde a încasat timp de un an un salariu destul de consistent, mai exact 125.424 lei (brut).
Inculpații și faptele de care sunt acuzați
Drept urmare, procurorii DNA au terminat rechizitoriul și i-au trimis în judecată pe următorii inculpați, în stare de libertate:
PICU EMANUEL VICTOR, la data faptelor director general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual (două fapte),
RADU MARIANA, la data faptelor angajat în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual,
- instigare la fals intelectual,
CRISTEA CRISTINA-LUMINIȚA, la data faptelor șef al compartimentului de resurse umane din cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
MATEI GHEORGHIȚĂ, la data faptelor și în prezent primar al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual (patru fapte),
DRAGNE EMILIAN PETRE, la data faptelor și în prezent secretar general al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte),
- fals intelectual (trei fapte),
- uz de fals,
Țoancă Stelian Dorel, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale,
- uz de fals,
- instigare la fals intelectual,
- complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și
Țoancă Valentina, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- instigare la fals intelectual,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- fals intelectual.
Procurorii au impus sechestre în acest dosar, care a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.