DNA deschide două dosare penale în urma tragediei de la Crevedia
Luni, 28 august, Direcția Națională Anticorupție a anunțat că a deschis două dosare penale după exploziile de la stația GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița.
Au fost înregistrate două dosare penale la DNA, formate după sesizările din oficiu, privind săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, unde au avut loc două explozii pe parcursul zilei de sâmbătă, potrivit unui comunicat DNA.
„Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (‘in rem’), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, au menţionat procurorii.
Acastă etapă nu urmărește acuzarea unei/unor persoane, având semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs sau nu o faptă care ar putea intra sub incidență penală, potrivit DNA.