DNA: Fostul director general adjunct al A.P.I.A., trimis în judecată pentru luare de mită
![DNA: Fostul director general adjunct al A.P.I.A., trimis în judecată pentru luare de mită](https://media.puterea.ro/_jElkD9YByho47U7N8bTTrxIXsg=/1200x675/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/01/Bogdan-Dumitrascu.jpg)
Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fost director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), a fost trimis în judecată pentru luare de mită, a anunțat joi DNA.
Printr-un comunicat de presă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au anunțat că au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Bogdan Dumitru Dumitrașcu, la data faptei director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Conform rechizitoriului, pe 10 decembrie 2021, Dumitrașcu ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală. Ulterior, urma să o transfere la o agenție județeană, situație ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului.
Inculpatul ar fi cerut ca banii să-i remiși în două tranșe, respectiv înainte și după angajare.
Pe 21 decembrie 2021, Dumitrașcu ar fi primit o primă tranșă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.