DNA: Trei persoane suspectate de fraudă cu fonduri europene, reţinute
Trei persoane suspectate de fraudă cu fonduri europene în dauna APIA au fost reţinute de procurorii anticorupție. Suspecţii ar fi creat o schemă de fraudare care implica 30 de fermieri, prin intermediul căreia au adus peste 300 de animale din Ungaria şi au primit subvenţii, fără a avea acest drept, conform unui comunicat al DNA.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a trei inculpaţi (un om de
Cei trei sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, infracţiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (autorat şi complicitate) şi infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, comise în formă continuată.
DNA: Inculpatul, om de afaceri
„Inculpatul om de afaceri, sprijinit de celelalte două inculpate, ar fi conceput şi coordonat, în perioada 2016 – 2019, un plan având ca scop obţinerea nelegală a unor subvenţii pentru animale în valoare de 4.271.646 lei, prin fraudarea masivă a ajutorului de minimis (2016), precum şi a fondurilor europene şi naţionale acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A) în campaniile din anii 2017 şi 2018”, a transmis DNA.
Cei trei inculpaţi ar fi creat şi folosit o schemă de fraudare în care ar fi implicat 30 de fermieri şi exploataţiile zootehnice de creştere a bovinelor de rasă înregistrate pe numele acelor fermieri. Prin această schema ar fi fost aduse din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă (Aberdeen Angus), în condiţii simulate care ar fi dat drept de obţinere de subvenţii pentru creşterea lor.
„În realitate, animalele nu îndeplineau cerinţele obligatorii de subvenţionare, însă cei trei inculpaţi ar fi creat aparenţa respectării cerinţelor legale ale finanţării prin falsificarea certificatelor de origine şi a paşapoartelor animalelor, prin falsificarea datelor de naştere/rasa animalelor în aceste documente, prin denaturarea adevărului în ceea ce priveşte existenţa taurinelor şi categoria din care făceau parte animalele”, a mai transmis DNA.
Aceste documente false ar fi fost prezentate instituţiilor cu atribuţii de avizare, aprobare şi finanţare, respectiv Direcţia agricolă Arad şi A.P.I.A, ceea ce ar determinat, în final atribuirea subvenţiilor.
Joi, cei trei inculpaţi sunt prezentaţi la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.