Doar 35% dintre medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID
Aproximativ 35% dintre medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID până în prezent, a declarat preşedintele Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan.
„Chiar astăzi o să trimitem o circulară către toate Casele judeţene să îi invite pe medicii de familie să încheie contracte, inclusiv pentru vaccinarea la domiciliu”, a precizat Cojan, potrivit Agerpres.
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri ordonanţa care reglementează imunizarea persoanelor împotriva COVID-19 de către medicii de familie, la domiciliul doritorului, dar şi la ambulatoriile de specialitate.
Doctorii vor primi 60 de lei pentru vaccinarea acasă şi 40 de lei în ambulatoriu.
„Cred că bariera de care ne izbim, poate mai mult decât alte ţări, (…) vine din această credinţă, din aceste convingeri limitative ale unor persoane, aceşti antivaxeri, care, din păcate, au reuşit să penetreze extraordinar în rândul populaţiei, beneficiind – aici chiar suntem campioni – de reţelele sociale, care au condus la una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare în ţara noastră, comparativ cu alte ţări. Practic, de când a început pandemia, răspândirea dezinformărilor a fost la fel de contagioasă ca pandemia”, a afirmat preşedinta CNAS.