Doar două județe din România mai sunt în scenariul galben
916 de noi cazuri de Covid și 78 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat marți Grupul de Comunicare Strategică. La terapie intensivă sunt internați 910 de pacienți.
Până astăzi, 5 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.786.036 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.462 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.701.727 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 916 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 15 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică: