Documentar biografic: Viața prințului Philip încă de la venirea sa pe lume
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/04/Printul-Philip-scaled.jpg)
Un documentar biografic prezintă viața prințului Philip, Duce de Edinburgh încă de la venirea sa pe lume, pe insula Corfu, în Grecia. Deși s-a născut într-o familie cu ”sânge albastru”, parte a monarhiei Greciei, acesta a fost foarte sărac în copilărie.
B1 TV difuzează vineri seara, de la ora 22:00, documentarul biografic „Prințul Philip”. Din documentar vom afla că tatăl prințului a fost arestat, dar a fost salvat de către intervenția britanicilor, iar în cele din urmă, familia a fost forțată să părăsească Grecia.
Copilăria și adolescența și le-a petrecut în Franța, în Germania, iar mai apoi în Marea Britanie, departe de mama sa, care a fost internată într-un spital de boli mintale, dar și de restul familiei.
Un subiect foarte controversat
Un copil și, mai apoi, un tânăr greu încercat de viață, acesta a continuat să lupte pentru a-și croi propriul drum. În 1939 s-a înrolat în Marina Regală și a luptat în Al Doilea Război Mondial, devenind erou al Marii Britanii.
Documentarul prezintă și legăturile pe care surorile sale le-au avut cu importante personaje din tabăra Germaniei naziste, un subiect foarte controversat și care a fost îndelung dezbătut.