Dodon, nemulțumit de deciziile Maiei Sandu. „Sunt pripite, eronate și periculoase”
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a reacționat destul de dur după ce Maia Sandu, actualul președinte al Moldovei, a semnat cererea de aderare a țării pe care o conduce la UE. Dodon a catalogat declarațiile lui Sandu, cele privitoare la ieșirea din Comunitatea Statelor Independente (abreviat CSI) din care face parte împreună alte opt state, foste republici ale URSS, drept „pripite, eronate și periculoase”.
Și a arătat, într-un mesaj pe o rețea de socializare, că nu va fi deloc bine pentru Moldova dacă iese din CSI și dă curs obiectivelor programului partidului de guvernământ, din care face parte Sandu, obiective care nu reflectă opinia majorității cetățenilor Republicii Moldova.
Iată declarația lui Dodon:
„Aș vrea să atenționez reprezentanții conducerii actuale a Republicii Moldova cu privire la unele declarații pripite, eronate și periculoase precum ar fi o posibilă ieșire din CSI. Nu vreau să intru prea mult în detaliile politice ale acestor declarații, deși toți înțeleg foarte bine că afirmația despre o eventuală ieșire a Moldovei din CSI, la fel ca și cererea de ieri privind aderarea la UE, sunt obiective ale programului partidului de guvernământ și nu reflectă opinia majorității cetățenilor Republicii Moldova (astfel de decizii se iau în cadrul referendumurilor naționale).
Aceste grandioase acțiuni de PR vor rămâne doar pe hârtie. Și chiar dacă Moldova va obține vreodată statutul de candidat la aderarea în UE, țara noastră nu va deveni membru al acestei comunități în următoarele decenii (astfel de țări, cum ar fi Turcia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Serbia etc. au obținut statutul de candidat zeci de ani în urmă, dar așa și nu au devenit membri ai UE și nu sunt perspective de aderare în viitorul apropiat).
Atrag atenție și la consecințele pentru economie și populație în cazul retragerii Republicii Moldova din CSI. Aceasta va însemna încetarea pentru Moldova a funcționării Zonei de Liber Schimb cu țările CSI și, în primul rând, a regimului fără taxe pentru exporturile noastre, ceea ce va afecta activitatea a mii de întreprinderi din Moldova, unde lucrează sute de mii de oameni.
În ultimii ani, ponderea statelor CSI în volumul total al exporturilor de mere moldovenești a constituit 99%, de struguri în stare proaspătă – circa 50%, caise, cireșe, piersici, prune – circa 60%, fructe uscate – circa 40%, conserve de legume – 70%, produse de patiserie și vinuri – circa 30%, băuturi alcoolice – 50%. Aproximativ 90% din toate medicamentele exportate din țară sunt livrate pe această piață, 80% – produse din carton, circa 50% – cutii, lăzi, peste 20% – covoare etc. În cazul în care Moldova va ieși din CSI, nu doar că vor înceta să funcționeze acordurile și contractele care vizează relațiile economice, dar va fi pus în pericol și regimul fără vize.
E greu de imaginat amploarea problemelor care pot apărea pentru sute de mii de cetățeni de-ai noștri care lucrează în Federația Rusă, studiază sau intenționează să studieze în țările CSI, planifică să plece la odihnă sau tratament în aceste țări etc. Este foarte periculos să facem astfel de declarații și să acționăm în direcția ieșirii din CSI, mai ales în condițiile actuale când, în contextul evenimentelor din Ucraina, s-au întrerupt mai multe relații economice dintre Moldova și partenerii noștri tradiționali din Est. Fluxurile de transport și logistică, financiare, bancare și comerciale, create de-a lungul deceniilor s-au evaporat în câteva zile, iar agenții economici din Moldova suportă deja pierderi de milioane. Acum nu este cazul să se facă declarații și acțiuni politice pripite. Este necesar să calmăm oamenii și agenții economici, să identificăm oportunități de reluare a comerțului cu Rusia și alte țări CSI, să folosim platforma UEEA, unde Moldova are statut de observator din 2018. Orice decizie a autorităților moldovenești ar trebuie să pornească de la interesele naționale ale cetățenilor noștri și ale mediului de afaceri din Moldova, și nu de la platformele politice de partid și interesele geopolitice ale jucătorilor globali. Moldova trebuie să rămână o țară neutră, să prietenească și să facă comerț cu toată lumea – atât în Vest, cât și în Est”.
Nu e prima dată, de la izbucnirea războiului din Ucraina, când Dodon face astfel de declarații.