Doi membri ai organizației Salvați copiii, dați dispăruți în Myanmar
Organizaţia nonguvernamentală Salvați copiii a anunţat că doi membri ai personalului său în Myanmar au fost daţi dispăruţi după ce trupurile calcinate a peste 30 de persoane au fost descoperite în vehicule incendiate în estul ţării, sâmbătă, informează AFP şi dpa.
„Avem confirmarea că vehiculul lor privat a fost atacat şi incendiat”, în timpul unui atac comis vineri în statul Kayah, în estul ţării, atac pe care un grup de supraveghere l-a imputat armatei, a anunţat organizaţia Save the Children (Salvați copiii), într-un comunicat, citat de Agerpres.
Rămăşiţele a circa 30 de persoane, printre care femei şi copii, au fost descoperite calcinate în vehicule sâmbătă, în Myanmar, potrivit unui responsabil al rebelilor şi unei organizaţii nonguvernamentale locale, care au acuzat junta militară că i-a omorât pe aceşti oameni.
Un purtător de cuvânt al juntei a afirmat că au izbucnit confruntări la Hpruso vineri, după ce soldaţi au încercat să oprească şapte maşini ce conduceau „în mod suspect”. Ei au ucis un anumit număr de persoane în aceste violenţe.
Myanmar este cufundată în haos după puciul din 1 februarie care a pus capăt unei tranziţii democratice de zece ani. În decurs de zece luni, peste 1.300 de civili au fost ucişi, potrivit unui ONG local, Asociaţia de Asistenţă pentru Deţinuţii Politici, care raportează cazuri de tortură şi de execuţii extrajudiciare.