Doi părinţi din Constanţa au ajuns de urgență la spital după ce au băut… apă plată!
Doi părinţi din Constanţa au ajuns de urgenţă la spital, după ce au băut apă plată şi au început să se simtă din ce în ce mai rău.
Cei doi tineri au povestit, pe o rețea de socializare, experienţa pe care au trăit-o după ce au băut apă plată şi au început să se simtă foarte rău.
Totul ar fi început după ce aceștia au băut apă plată, dintr-o sticlă sigilată, şi au simţit imediat că apa era iute.
La scurt timp, cei doi au avut simptome grave, motiv pentru care au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au cerut ajutorul medicilor.
,,Amândoi am avut nevoie de îngrijiri medicale după ce am consumat cel mai banal lucru…apă plată! Am adormit copilul, am mâncat și noi ca oamenii cina la 11, apoi am băut apă. Instant mi-au amorțit buzele. După ce a băut și el a zis același lucru. După câteva minute deja aveam tot corpul amorțit, tremuram, aveam urechile înfundate, pulsul ridicat și o stare de panică…amândoi!”, a scris femeia, într-o postare pe Facebook.