Soț și soție, arși de vii în casă, după ce locuința lor a luat foc
Două persoane, soţ şi soţie, de 84, respectiv 81 de ani, au fost găsite decedate în locuinţa lor din localitatea Găneşti, județul Iași, în urma unui incendiu.
Pompierii au fost alertaţi prin apel la 112, la ora 00,00, despre producerea unui incendiu în localitatea Găneşti, comuna Ion Neculce. Au fost trimise pentru stingerea incendiului 2 autospeciale de stingere şi EPA pentru acordarea primului ajutor calificat, a declarat , purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Georgică Onofreiasa, citat de Agerpres.
„După aproximativ 2 ore de luptă cu flăcările, din nefericire, militarii au constatat că proprietarii, 2 persoane, soţ şi soţie, 84 şi 81 ani au fost găsite decedate în locuinţă. A ars locuinţa pe o suprafaţă de 150 metri pătraţi. Victimele prezentau arsuri pe o suprafaţă a corpului de 80%. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă”, a declarat reprezentantul ISU Iași.