Doliu în gimnastică: Dan Grecu, „stăpânul inelelor”, a încetat din viață la 74 de ani

Publicat: 13 dec. 2024, 08:33, de Lavinia Tudor, în SPORT , ? cititori
Doliu în gimnastică: Dan Grecu, „stăpânul inelelor”, a încetat din viață la 74 de ani
Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Dan Grecu, una dintre cele mai mari legende ale gimnasticii românești și primul campion mondial al țării noastre, a murit la vârsta de 74 de ani. Vestea tragică a fost anunțată de fiul său, Alex Grecu.

Cunoscut drept „stăpânul inelelor” pentru performanțele remarcabile la acest aparat, Dan Grecu a scris istorie în gimnastica mondială. În 1974, la Varna, a devenit primul gimnast român care a cucerit o medalie de aur la un Campionat Mondial, obținând titlul suprem la inele. Doi ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montreal, a câștigat medalia de bronz, consolidându-și statutul de pionier al gimnasticii masculine din România.

Dan Grecu s-a născut pe 26 septembrie 1950, în București, și a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) în 1980. Pasiunea pentru gimnastică a început la doar 12 ani, la Iași, sub îndrumarea profesorului Octav Ungureanu. În 1963, a fost legitimat la clubul Viitorul București, de unde s-a transferat ulterior la Dinamo, antrenându-se sub coordonarea lui Mircea Rădulescu, conform News.ro.

Cariera sa sportivă impresionantă include peste 15 titluri de campion național, participări la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, patru campionate mondiale, patru campionate europene și numeroase alte competiții internaționale, unde a obținut rezultate de excepție.

După retragerea din activitatea competițională, Dan Grecu a rămas dedicat gimnasticii, fiind antrenor coordonator al lotului olimpic masculin în anii ’80, perioadă în care gimnaștii s-au pregătit la Reșița. De asemenea, a fost și arbitru internațional, contribuind semnificativ la afirmarea gimnasticii românești pe scena mondială.