Doliu în România: A murit Marius Bațu, legendă a muzicii folk. Nicu Alifantis: „Inima lui a încetat să mai bată, iar cântecul lui șoptit s-a stins”

Publicat: 23 nov. 2024, 12:28, de Lavinia Tudor, în Cultură , ? cititori
Doliu în România: A murit Marius Bațu, legendă a muzicii folk. Nicu Alifantis: „Inima lui a încetat să mai bată, iar cântecul lui șoptit s-a stins”
Sursa foto: Nicu Alifantis (Facebook)

Lumea muzicii folk din România este în doliu după pierderea unuia dintre cei mai apreciați artiști ai genului, Marius Bațu. Artistul s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.

Marius Bațu urma să susțină un concert sâmbătă, 23 noiembrie, la Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj, în cadrul evenimentului intitulat „Rădăcini în vers și cântec”. Din păcate, acesta s-a stins din viață chiar înaintea evenimentului.

Artistul a devenit cunoscut la finalul anilor ’70, când a fondat grupul Poesis alături de Eugen Baboi. Între 1982 și 1985, a făcut parte din mișcarea culturală „Cenaclul Flacăra”, marcând începutul unei cariere remarcabile.

Potrivit prietenilor apropiați, vestea tragică a fost confirmată de celebrul cantautor Ducu Bertzi. Marius Bațu s-a simțit rău vineri seara, după un concert susținut la Timișoara, fiind transportat la spital. Medicii au constatat că suferea de probleme cardiovasculare, conform Știrile Pro Tv.

În ciuda stării sale, artistul a refuzat să anuleze concertul planificat la Lugoj, însă, din nefericire, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1, în urma unui infarct.

Nicu Alifantis, mesaj de adio: „Devreme, mult prea devreme”

Informația privind decesul artistului a fost confirmată și de Nicu Alifantis. Acesta a transmis un mesaj de adio, în care și-a exprimat regretul trecerii în neființă a lui Marius Bațu.

„Ne-a părăsit Marius Bațu. Devreme, mult prea devreme… Un artist deosebit, o voce minunată, un coleg cum rar am putut întâlni, un om deosebit de bun, un prieten! Inima lui a încetat să mai bată, iar cântecul lui șoptit s-a stins.Drum lin la stele Kir Marius, Dumnezeu să te-odihnească!”, a transmis Nicu Alifantis, pe Facebook.

Pe parcursul carierei, Marius Bațu a colaborat cu nume sonore ale muzicii folk și rock din România, precum Holograf, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Dinu Olărașu, Ilie Stepan Project și Compact. De asemenea, a fost membru al formației Pasărea Colibri, alături de care a lansat albumul „Încă 2000 de ani”.