Donald Trump vrea să fie din nou președintele SUA din 2024. A făcut primele declarații
Donald Trump anunță că vrea să fie din nou președintele SUA din 2024, pregătindu-se deja pentru a treia candidatură. “Foarte, foarte, foarte probabil o voi face din nou”, și-a avertizat fostul preşedinte american concurenții politici, relatează BBC.
Declarația fostului oficial de la Casa Albă a fost făcută în fața unei mulţimi adunate în Sioux City, Iowa. Trump a fost prezent aici la primul dintre cele patru mitinguri din cinci zile, în contextul în care face campanie pentru candidaţii republicani la alegerile de la jumătate de mandat de săptămâna viitoare, arată News.ro.
În același timp, Trump a reluat afirmaţia conform căreia a pierdut alegerile din 2020, în urma unei fraude electorale pe scară largă.
„Am candidat de două ori”, a spus el. „Am câştigat de două ori şi am am avut un rezultat mult mai bun a doua oară decât prima, obţinând cu milioane de voturi mai mult în 2020 decât am primit în 2016. (…) Şi acum, pentru a face ţara noastră sigură şi glorioasă. Foarte, foarte, foarte probabil o voi face din nou”, a precizat fostul preşedinte american.
Chiar dacă în 2020, Trump a reușit să câştige cele mai multe voturi obţinute vreodată (72 de milioane) de un preşedinte în exerciţiu, el a fost învins de Joe Biden, un democrat, care a strâns 81 de milioane de voturi.