Donald Tusk ar putea prelua șefia celui mai mare partid de opoziţie din Polonia
Cel mai mare partid de opoziţie polonez, Platforma Civică (PO), i-a cerut fostului premier Donald Tusk să revină în politica internă, potrivit Reuters. ”I-am solicitat cu succes lui Donald Tusk să se întoarcă în politica poloneză foarte activ, 100%, chiar 110%”, a declarat liderul PO, Borys Budka.
Planurile mai concrete privind revenirea lui Tusk vor fi prezentate sâmbătă în cadrul congresului Platformei Civice. Potrivit unor relatări din media poloneze, Budka ar urma să demisioneze şi Donald Tusk (64 de ani) să preia provizoriu conducerea Platformei Civice. În prezent, Tusk este preşedintele Partidului Popular European (PPE). În 2001, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii Platformei Civice, care după alegerile parlamentare din 2019 a format Coaliţia Civică, alături de alte partide mai mici. El este considerat principalul opozant al lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia.
Pro-european convins, Donald Tusk a fost prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014, după care a devenit preşedinte al Consiliului European, funcţie deţinută până în 2019, conform Agerpres.