Dosar de corupție în județul Dolj: Mită încasată de un procuror dar și de un polițist
Un procuror din judeţul Dolj, dar şi un polişist sunt cercetaţi într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni de corupţie. Tot în cadrul aceluiași dosar au fost efectuate 8 percheziții în judeţele Olt şi Dolj.
Dosar de corupție în județul Dolj
Procurorul a ajuns în atenția autorităților după ce ar fi luat mită în mod repetat şi ar fi permis fotocopierea unui dosar pe care-l instrumenta. Mai mult, acesta ar fi clasat dosare în care erau vizate persoane de care era apropiat.
”În perioada noiembrie – decembrie 2023, a acceptat achitarea unor servicii de transport aerian şi a folosit în interes personal un autoturism, de la două persoane, administratori de societăţi comerciale, cercetate pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni într-un dosar penal aflat în instrumentarea sa”, a transmis sursa citată.
Ce acuzații i se aduc procurorului?
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, raportat la faptul că, în luna decembrie 2023, acesta a dispus xerocopierea unui dosar penal şi a înaintat aceste xerocopii către o persoană fizică neautorizată;
– abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, a înţeles să se folosească de calitatea sa, de cunoştinţele sale juridice şi experienţa sa profesională pentru a afecta cursul unui dosar civil aflat pe rolul instanţelor de judecată, în care era parte un ofiţer de poliţie.
De asemenea, în cadrul aceluiași dosar sunt implicați doi administratori de societăți comerciale. La rândul lor, aceștia sunt acuzați de dare de mită în formă continuată. Aceștia au efectuat plăți pentru servicii de transport aerian în perioada noiembrie – decembrie 2023 și au pus la dispoziția procurorului un autoturism.
În plus, un ofițer de poliție este investigat pentru instigare la abuz în serviciu. În luna ianuarie 2024, acesta a influențat procurorul să-și îndeplinească necorespunzător atribuțiile de serviciu.
”De asemenea, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de un fost administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, i-a înmânat unui ofiţer de poliţie, autorizat în cauză ca investigator cu identitate reală, sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, în acelaşi scop, al direcţionării în favoarea sa a cercetărilor într-un dosar penal. În data de 13.03.2024, Curtea de Apel Craiova şi-a însuşit propunerea de arestare preventivă înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova faţă de acest inculpat şi a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 30 de zile”, a transmis DGA.