Dosar de fraudă: A accesat contul bancar al unui coleg și a furat aproape 60.000 de lei
Un bărbat din Suceava a fost trimis în judecată de procurorii suceveni după ce a accesat contul bancar al unui coleg și a modificat toate datele necesare pentru a putea prelua controlul acestuia. A obţinut apoi un credit de nevoi personale de aproape 40.000 de lei şi a transferat suplimentar suma de 20.000 de lei.
Bărbatul este acuzat de fraudă informatică, înşelăciune, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, potrivit unui comunicat al Parchetului de lângă Tribunalul Suceava.
Inculpatul avea acces la unele conturi IBAN, titularii acestora şi datele personale ale angajaţilor și a obţinut datele necesare accesării contului bancar al unui coleg. Acesta s-a folosit și de apelarea serviciului Call Center, comunicând operatorului toate datele solicitate, pe care le cunoştea deja datorită circumstanțelor de muncă. Astfel, bărbatul şi-a asigurat accesul la contul colegului său, din care a retras sume de bani sau a efectuat cumpărături.
„Inculpatul, care, în virtutea atribuţiilor de serviciu în calitate de angajat al unei societăţi comerciale, avea acces la unele conturi IBAN, titularii acestora şi datele personale ale angajaţilor, a obţinut datele necesare accesării contului bancar al unui coleg şi prin apelarea serviciului Call Center, comunicând operatorului toate datele solicitate, pe care le cunoştea în virtutea atribuţiilor de serviciu, şi-a asigurat accesul la contul acestuia, din care a retras sume de bani sau a efectuat cumpărături”, se arată în comunicat.