Dosarul Alinei Bica se va rejudeca la completul de cinci judecători
Alina Bica, prietena Elenei Udrea, care se află acum în Italia a primit o veste bună.
Judecătorii instanței supreme au admis în parte cerea fostei procurorare și au hotărât ca acestă cauză să se rejudece.
Decizia este definitivă.
Magistrații au scris în minută că „trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie, la Completul de 5 Judecători Penal P1 – 2020. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 2 noiembrie 2020”.
În noiembrie Alina Bica va fi citată și ar trebui să se prezinte în fața instanței.
Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender.
Iniţial, în septembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru favorizarea făptuitorului, pedeapsă rămasă definitivă în iunie 2018.
În martie 2019, decizia de condamnare a fost anulată de Instanţa supremă, în baza deciziei Curţii Constituţionale privind nelegala compunere a completurilor de cinci judecători.