Dosarul „Azilele Groazei”: 28 de persoane inculpate pentru exploatarea cruntă a bătrânilor
Dosarul „Azilele Groazei” a ajuns în instanță, cu 28 de persoane fizice și 2 juridice acuzate de infracțiuni grave. Ancheta DIICOT a scos la iveală o rețea de exploatare a persoanelor vârstnice, vulnerabile, din cadrul a trei centre de îngrijire din Ilfov.
Ștefan Godei, administratorul azilului din Voluntari, localitatea lui Florin Pandele, soțul Gabrielei Firea, unde bătrânii trăiau în condiții inumane, se numără printre inculpați. El se afla deja în arest la domiciliu din noiembrie 2023, alături de Daniel Godei și Andrei-Răzvan Ticu, complice în această tragedie.
- GODEI ŞTEFAN CRISTIAN, GODEI DANIEL, NICOLAE RAMONA, TUDORANCEA CRISTINA, CĂRĂULAŞU IOANA ANDREEA, COSTESCU CLAUDIA, TRIFU GHEORGHIŢA, ANGHEL CĂTĂLINA zisă „Alina”, CRISTEA ALEXANDRU zis „Sandu”, GHINEA DANIELA, BOSÎNCIANU FLORENTINA, PLEŞA GHEORGHE, PETRACHE TOMA IULIAN, ŢICU ANDREI RĂZVAN, DUMITRA CRISTINA MARIA, DUMITRA OVIDIU, DRAGOMIR IOANA, BIZON LUMINIŢA, POPA MIHAELA BIANCA, TĂNASE MARIUS, PETCU MATILDA zisă „Doina”, CĂLIN CORNELIA, NICULAE DANIEL, POPA NINELA NICULINA, POPA NICOLETA CRISTINA, OANCEA ANIŞOARA, COSMA ALEXANDRU, MUNTEANU FLORIN TONI, S.C. HOUSE GRANDMA ANASTASIA`S S.R.L, ASOCIAŢIA ”SF. GABRIEL CEL VITEAZ”.
Aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate din ghearele groazei, după percheziții la azile. Bătrânii, mulți cu dizabilități, erau supuși la violențe fizice, înfometați și forțați să muncească.
Traume și umilințe inimaginabile
Potrivit DIICOT, din 2020, două grupuri infracționale organizate au acționat în Ilfov, exploatând persoane vulnerabile. Victimele erau supuse la tratamente inumane, muncă forțată, privațiuni de hrană și medicamente, lipsă de igienă și îngrijire. Toate acestea, pentru ca liderii grupurilor să obțină beneficii financiare nelegitime.
Locuitorii din zonă au relatat traumele și umilințele îndurate de bătrâni. Unii au povestit cum veneau la gard „în pielea goală”, cerșind un ban sau o mâncare.
Un strigăt de dreptate pentru cei abuzați
Dosarul „Azilele Groazei” este un caz extrem de grav care ridică probleme majore legate de sistemul de protecție a persoanelor vârstnice și a celor vulnerabile. Este esențial ca ancheta să continue, ca vinovații să fie trași la răspundere, iar un astfel de sistem criminal să fie complet eradicat.