Două excrescențe maligne i-au foste extirpate lui Jill Biden, anunță Casa Albă
Medicii i-au extirpat două excrescențe canceroase Primei Doamne a SUA, Jill Biden, care ”se simte bine” după operație, au precizat aceștia, transmite AFP.
Toate țesuturile canceroase au fost eliminate cu succes (…) Vom supraveghea îndeaproape zona respectivă în timpul vindecării, dar nu credem că vor fi necesare alte proceduri, a declarat medicul prezidențial Kevin Kevin O’Connor într-un comunicat.
Este vorba despre o ”mică leziune” pe pleoapa stângă, care a fost în întregime eliminată și trimisă pentru un examen microscopic standard, a mai precizat acesta.
Intervenția chirurgicală a fost realizată sub anestezie locală. A fost folosită chirurgia Mohs considerată cea mai eficace pentru eradicarea leziunii cancerului de piele, dacă se intervine în faze incipiente.
După această operație, Prima Doamnă are fața umflată și unele vânătăi, dar ”se simte bine”, a indicat Kevin O’Connor, adăugând că ea va reveni la Casa Albă în cursul zilei.