Două femei din Voluntari au fost înjunghiate. Una dintre ele a murit
Două femei, mamă și fiică, au fost înjunghiate în această seară în locuința lor din Voluntari, județul Ilfov. Una dintre femei a decedat.
Potrivit datelor IPJ Ilfov, citate de stiripesurse.ro, polițiștii au fost sesizați de o persoană cu privire la faptul că, într-o locuință din Voluntari, mama și respectiv bunica sa au fost înjunghiate de către tatăl apelantului, după care acesta din urmă a plecat de la domiciliu.
Ulterior, polițiștii au primit alte două apeluri care anunțau faptul că au fost auzite țipete de ajutor.
La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Voluntari, care au găsit cele două victime și au constatat că persoana bănuită nu se afla la locul faptei.
Echipajele medicale care au ajuns la fața locului au acordat îngrijiri medicale celor două femei, însă, ulterior, au declarat decesul uneia dintre acestea, respectiv a mamei apelantului.
Polițiștii l-au depistat în scurt timp pe bărbat într-o zonă din apropierea locuinței. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost dus la sediul Poliției Orașului Voluntari pentru cercetări.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea situației de fapt.