Două filme românești, în TOP 50 cele mai bune pelicule din secolul XXI,
The Hollywood Reporter a publicat TOP 50 cele mai bune filme filme ale acestui secol, realizat de șase critici de cinema. Printre ele se află și două filme românești: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” și „Moartea domnului Lăzărescu”.
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu în 2007, ocupă locul 9 în acest top. Pelicula descrie drama unei studente care încearcă să facă o întrerupere de sarcină înainte de 1989, când era în vigoare decretul antiavort.
Filmul a câștigat numeroase premii, cele mai notabile fiind Palme d’Or la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes, în 2007, și Marele Premiu al Academiei Europene de Film, în același an.
„Un thriller și o dramă socială puternică despre realitățile alarmante cu care se confruntă femeile care nu pot avea control asupra propriului corp. O capodoperă de control desăvârșit și focalizare neclintită„, susțin criticii The Hollywood Reporter despre filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.
În același top, pe locul 29 se află „Moartea domnului Lăzărescu”, regizat de Cristi Puiu în 2005, premiat cu „Un Certain Regard” la Festivalul Internaţional de la Cannes în 2006 și cu premiul special al juriului la Festivalul internațional al filmului de la Chicago, în același an.
„Adesea descris ca o comedie neagră, filmul dezvăluie o birocrație dezumanizantă și prezintă un rechizitoriu blestemat al sănătății moderne. Ceea ce face filmul profund și nu doar de actualitate este însă modul unic prin care Puiu infuzează cotidianul cu existențialul”, conchid criticii sursei citate.
„Nu mai vorbim de remarcabila turnură a Luminiței Gheorghiu, care devine din paramedic un fel de înger păzitor pentru personajul nefericit”, mai remarcă criticii.