Două localități din Egipt, lovite de rachete
Forțele de apărare israeliene au desfășurat în ultima noapte o nouă operațiune în Fâșia Gaza. Două rachete au atins localități din Egipt, iar una dintre ele se pare că a lovit o unitate medicală dintr-o stațiune egipteană de la Marea Roșie, în apropierea graniței cu Israelul.
Potrivit presei din Egipt, în urma atacului au fost rănite șase persoane.
Incidentul survine în contextul în care Hamas a revendicat săptămâna aceasta un atac în această zonă, pe teritoriul israelian, de-a lungul graniței. De asemenea, Pentagonul a anunțat că armata americană a efectuat ieri lovituri în estul Siriei asupra unor instalații militare folosite de Gărzile Revoluționare iraniene și de aliații lor. Aceste atacuri au fost ordonate de președintele Joe Biden, ca răspuns la o serie de atacuri împotriva forțelor americane în Irak și Siria, înregistrate în ultimele 10 zile și care au rezultat în rănirea a 19 soldați.
Israelul a intensificat intervenția în Fâșia Gaza, în timp ce Hamas continuă să lanseze rachete către orașele israeliene. Liderii europeni au apelat atât Israelul, cât și Hamas, să permită pauze umanitare pentru a facilita ajutorul către populația civilă. În declarația de la finalul summit-ului de la Bruxelles, cei 27 de lideri UE au condamnat atacurile lansate de Hamas și au susținut dreptul Israelului de a se apăra.
UPDATE – Membrii Flotei a 13-a a armatei israeliene au realizat un atac precis în sudul Fâșiei Gaza în cursul nopții trecute, potrivit unui comunicat al armatei israeliene postat pe platforma X.
În cadrul acestei operațiuni, forțele IDF au demolat infrastructura teroristă a organizației Hamas și au acționat într-un complex utilizat de forțele de comandă navală ale acestei organizații teroriste, conform informațiilor furnizate. Alte nave ale marinei și avioane au participat la atac. Trupele s-au retras din zonă la finalul misiunii.