Două săptămâni de carantină pentru o localitate din județul Giurgiu, unde incidența a depășit 25 la mia de locuitori
Comuna Malu, din județul Giurgiu, ocupă locul al doilea la nivel național în ceea ce privește incidența cazurilor COVID, cu o valoare de 26,13 la mie. În aceste condiții, CJSU a solicitat instituirea carantinei zonale.
Vineri, șeful DSU, Raed Arafat, a semnat ordinul de carantinare zonală a comunei, ordin ce a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial și rămâne valabil timp de două sotămâni.
În acest interval, circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere (se poate redacta și de mână), legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. Există o serie de excepții în aplicarea interdicției de cirulație, stabilite conform legii.
Masca este obligatorie peste tot, iar magazinele din comună (ce pot funcșiona la 30% din capacitate) se închid la ora 18, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de carburant.
Polițiștii controlează, prin filtre amplasate pe raza comunei, respectarea interdicției de circulație, iar șef al întregii operațiuni a fost desemnat șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Carantina zonală este în vigoare până la data de 5 noiembrie.