14:38, 19.12.2024 • Sănătate
Două tone de cocaină, găsite plutind pe mare. Captura uriaşă, estimată la peste 400 milioane de euro
Captură record de droguri! Garda financiară a confiscat, în această dimineață, în Italia, două tone de cocaină.Valoarea capturii este estimată la peste 400 de milioane de euro.
Presa internațională relatează că, cele două tone de cocaină au fost recuperate de pe mare, în largul coastei de est a Siciliei, de către militarii comandamentului din Catania și de grupul aeronaval din Messina, potrivit ANSA.
Cele 70 de pachete de cocaină pluteau, însoțite de un dispozitiv de semnalizare luminoasă și ținute împreună de plase.
Ar fi vorba de o încărcătură de droguri lăsată pe mare de către navele de marfă care trebuia recuperată și transportată pe continent.
Ulterior, captura ar fi fost observată de o patrulă aeronautică.