EXCLUSIV. Nu e un moft al celor cu bani: Dr. Adrian Alexandru explică secretele chirurgiei estetice
Unii oameni se străduiesc atât de mult să arate altfel, să aibă un altfel de chip, să se transforme, eventual să fie ca alții… Ce fac? Apelează la chirurgia estetică.
Uneori e nevoie de așa ceva, alteori nu. Poate că ceea ce au cu adevărat nevoie cei care nu se văd așa cum sunt de fapt, naturali, este doar să fie mulțumiți cu propria persoană. E bine să ne acceptam așa cum suntem. Cineva care se acceptă pe sine, e acceptat de lumea întreagă. Știți cum se spune: putem fi cea mai bună variantă a noastră.
Ramură a chirurgiei plastice și reconstructive, chirurgia estetică a devenit din ce în ce mai căutată în România. De ce vor românii să se… transforme, să fie altcineva? La această întrebare și la altele (câteva personale), răspunde Dr. Adrian Alexandru – Medic Primar Chirurgie Plastică și Reconstructivă și Doctor în Științe Medicale.
Domnule doctor, o întrebare sinceră și directă: De ce vin oamenii la dumneavoastră?
Motivațiile sunt foarte diverse: de la “mă supără acest rid”, la “vreau să par mai tânără”. Majoritatea caută acea stare de satisfacție din ochii privitorilor. Alții sunt mai conștienți, mai asumați – ca să folosim o formulare la modă, și reușesc să se privească cu un ochi prevăzător și să anticipeze oarecum modificările ce vor urma. Și au o atitudine proactivă – iar un termen la modă. E foarte simplă întrebarea, dar e foarte greu de răspuns! “De ce?”. Pentru că a nu face nimic față de lucruri care te supără este greșit. De ce la mine? Pentru că toți avem prieteni în care avem încredere. Iar în momentul în care vrem să facem ceva pentru noi, cel mai bun exemplu este un prieten care și-a făcut ceva. Majoritatea pacienților mei reprezintă recomandări ale altor pacienți care au avut o procedură estetică.
Mulți consideră chirurgia estetică un moft al celor cu bani, alții o consideră o necesitate. Dumneavoastră cum o considerați?
Sunt două situații majoritare. Una a pacienților preocupați de estetică și cea a pacienților ce necesită intervențiile noastre. Termenul de moft implică ceva inutil, lipsit de valoare. Știu la ce va referiți dar nu este așa. Nu vreau să ridic chirurgia estetică la rang de necesitate. Iar ideea că cei care apelează la proceduri estetice sunt toți oameni cu bani este una falsă. A te îngriji, a te precupa de aspectul tău, a te prezența celor din jur cât de bine poți nu este un moft, ține mai mult de respectul de sine. Și mai există și varianta în care pacienții au nevoie de operații cum sunt rinoplastia, augmentarea mamară, otoplastia, operații făcute în situații cât se poate de obiective.
Care considerați, în acest moment, că este cel mai inovativ lucru pe care l-ați făcut?
Achiziția unui aparat de lipoaspirație laser 3G unic în România. Și pentru a continua ideea inovației am creat un pachet special pentru redefinerea completă corporală, care implică atât augmentarea mamară cât și liposculptura. De ce? (iar obsesivul “De ce?”). Pentru a nu mai privi corpul ca fiind făcut din zone și să ne adresăm cât mai complet într-o singură etapă. Pachetul intră și în varianta mommymakeover – de redefinire a mamelor ce-și doresc recăpătarea formelor pierdute. Un plus al pachetului este și faptul că grăsimea aspirată poate fi refolosită în lipofillingul unor zone dorite de paciente.
Care este cel mai dificil „caz” cu care v-ați confruntat în profesie?
Din perspectiva pacienților toate cazurile sunt dificile și implicit și pentru medici devine dificil pentru a obține rezultatul dorit de pacient. Din perspectiva mea, dificile sunt cazurile de reconstrucție chirurgicală în care punctul de plecare preoperator este unul deficitar. În care o anumită funcție sau formă este alterată, eventual totul suprapus și cu funcții biologice limitate, cum sunt cazurile marilor traume. Ca medic nu pot spune ce caz a fost cel mai dificil.
Care sunt operațiile estetice la care apelează cel mai des românii?
Augmentarea mamară și lipoaspirația. Iar la nivel facial rinoplastia și blefaroplastia. Trendul este unul general, global, nu doar la români.
Omenirea a devenit dependentă de tratamente împotriva îmbătrânirii. Românii bineînțeles și ei. Cum e cu toată această dorință asiduă de a avea tinerețe fără bătrânețe? Și, în acest sens, vorbiți-ne și despre celebra “terapie vampir”
“Tinerețe fără bătrânețe”… Mai degrabă să arătăm mai bine “să ne simțim mai bine cu noi”. E o dorință firească, avansăm în vârstă, devenim mai înțelepți, apreciem altfel timpul și calitatea lui. Despre terapia vampir… A apărut ca metodă adjuvantă vindecării rănilor cu potențial biologic redus (adică stimulează vindecarea atunci când această întârzie să apară din motive intrinseci pacientului). Presupune recoltarea de la pacient a unei cantitități mici de sânge, 15 ml, și centrifugarea acestuia – mod în care se separă elementele celulare de plasmă. Plasma astfel rezultată este o plasmă cu un număr mare de trombocite (de aici și denumirea științifică a terapiei – PRP (Platelet-rich plasma), precum și un număr mare de factori de creștere. Toate aceste elemente având rol în vindecarea și regenerarea zonei tratate. De la apariție, terapia și-a găsit utilitatea întâi în chirurgia maxilifacială, apoi în ortopedie, ulterior în chirurgia plastică și dermatologie.
Care sunt avantajele utilizării unei asemenea terapii?
Avantajele utilizării ei sunt ușor de înțeles. Se folosește plasmă proprie, metoda fiind sigură și toleranța totală. E o alternativă naturală la metodele convenționale. Poate fi combinată cu orice alte terapii-tratamente. Special la această terapie este faptul că apelăm la resursele noastre de a ne regenera. În practica chirurgiei estetice se folosește fie ca tratament antiaging al tegumentului, texturarea tegumentului, hidratarea acestuia, prevenția căderii părului. Fie că tratament adjuvant în vindecarea unor operații, cum este de exemplu transplantul de păr. Pe scurt se poate aplica ca tratament preventiv oricărei persoane.
Acidul hialuronic și toxina botulinică fac parte din “arsenalul” chirurgiei estetice. Mulți nu știu: Când se folosește acidul hialuronic și când toxina botulinică?
Sunt multe confuzii referitoare la hialuronic și botox. De regulă, toxina botulinică se folosește pentru a combate o mimică exagerată, ce conduce în timp inevitabil la formarea ridurilor. Mecanismul de acțiune al botoxului este de a paraliza mușchii ce sunt responsabili de formarea anumitor riduri. Dar nu este singurul tratament ce se poate face cu toxina botulinică. Se poate face combaterea transpirației abundente, terapia migrenelor, tratamentul bruxismului, blefarospasmului.
Cât despre acidul hialuronic…De la apariția lui în arsenalul tratamentelor antiaging, o mare parte din aceste tratamente au devenit mai simple, mai safe, mai reproductibile. Devenind un standard în augmentarea facială. Acidul hialuronic acoperă o gama foarte largă de necesități faciale: dacă ne dorim hidratarea tegumentară, dacă ne dorim ștergerea ridurilor prin umplerea lor, când ne dorim să facem reconturare facială-redefinire facială și mai ales augmentarea buzelor. De ce este atât de folosit acidul hialuronic? Pentru că pe de o parte este un compus pe care îl pierdem în timp și este logic să compensăm această pierdere, riscurile sunt minime, iar rezultatele se văd imediat fără perioada de recuperare.
Dacă nu v-ați fi îndreptat către această profesie, ce altă profesie credeți că ați fi avut?
Nu știu să vă răspund, aș fi perseverat, iar dacă îmi pierdeam speranța să intru la medicină probabil aș fi ales o profesie liberală. Arhitectura.
Știți că de obicei oamenii vor să cunoască și omul cu care au de-a face, fie el medic, ori de altă profesie. Prin urmare, când aveți timp de viața personală, ce faceți mai exact?
Timpul rămas e destul de limitat însă apreciez momentele petrecute cu familia mea, savurez o carte interesantă, apreciez plimbările prin parc.
Care este ultima carte pe care ați citit-o?
“În căutarea oii fantastice”, de Haruki Murakami.
Cum ați defini, pe scurt, profesia dumneavoastră?
Pasiune, învățare continuă, inovație, bucuria de a reda bucurie și sănătate.
Un motto al dumneavoastră, care vă ghidează în viață?
Aesthetics achieved…