Dr. Adrian Marinescu: La Institutul ”Matei Balş”, avem o creștere cu cel puţin 50% a infecţiilor digestive
În ultima lună, la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, a crescut cu cel puțin 50% infecțiile digestive, subliniază dr. Adrian Marinescu, directorul medical al acestei unități medicale.
În legătură cu microorganismele din apa de mare, dr. Marinescu spune că acestea sunt prezente peste tot, inclusiv în apă.
”Dacă, la un moment dat, există o concentraţie mai mare nu înseamnă decât că este ceva episodic şi că la un moment dat când s-a făcut o măsurătoare este o concentraţie mai mare. Ca de aici să ne gândim că acea concentraţie mai mare va fi şi în apa de băut, că va duce la boala efectivă, este distanţă foarte mare. Vorbim de apa de mare, nu de o apă care să fie potabilă”, a precizat dr. Marinescu pentru B1.ro.
Specialistul spune că atenția celor care sunt în vacanță ar trebui focalizată pe respectarea regulilor de igienă pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare, mai ales în cazul copiilor, persoanelor vârstnice sau cu boli cronice, care adesea pot avea nevoie de spitalizare.
„… decât să mă gândesc că este o concentraţie (n.r. microorganisme) în apa mării mai bine mă gândesc că am un risc real să fac toxiinfecţie alimentară, că persoanele vârstnice, copiii sau cei cu boli cronice pot ajunge la spital, fără nicio legătură cu apa de mare. Prevenţia este ceea ce am văzut în pandemie, poate ne-a ajutat, regulile de igienă care par un clişeu, spălarea mâinilor de câte ori e nevoie. (..) Contează de unde mănânc, de unde iau alimentele, de unde mă hidratez. Uitaţi-vă la frecvenţa toxiinfecţiilor: la Institutul Matei Balş avem o creştere cu cel puţin 50% în ultima lună a infecţiilor digestive, acest lucru trebuie luat în calcul”, subliniază dr. Marinescu.
Toxiinfecțiile alimentare au ca principale simptome: greața, vărsăturile, crampele abdominale, diareea, febra și frisoanele. În majoritatea cazurilor, nu este necesar un tratament al toxiinfecțiilor alimentare. Totul se poate rezolva de la sine în 2-3 zile fără spitalizare sau administrarea de medicamente.
Este esențială hidratarea corectă pentru a înlocui lichidele și sărurile pierdute prin vărsături și diaree.
În cazuri mai rare, de deshidratare severă, pot fi necesare spitalizarea și hidratarea intravenoasă.