Dr. Radu Țincu despre dependența de droguri: ”Cei mai tineri consumatori au 12-13 ani”

Publicat: 06 mart. 2023, 11:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Dr. Radu Țincu despre dependența de droguri: ”Cei mai tineri consumatori au 12-13 ani”

În calitatea sa membru al Adunării Naționale Bisericești, recent, dr. Radu Țincu a subliniat pericolul reprezentat de creșterea numărului adolescenților consumatori de droguri, precum și scăderea vârstei de consum. Toate informațiile despre acest flagel într-un amplu interviu publicat pe site-ul Basilica.ro.

Șeful secției Toxicologie din cadrul Spitalului Floreasca, dr. Radu Țincu, medic primar terapie intensivă – toxicologie, singura cu acest profil din țara noastră subliniază:

”Cei mai tineri consumatori au 12-13 ani; discutăm de copii de școală generală care au devenit consumatori și, din păcate, unii dintre ei chiar dealeri de substanțe stupefiante în instituțiile de învățământ”.

În privința consecințelor, dr. Țincu spune că adolescenții consumatori de substanțe stupefeiante sunt extrem de vulnerabili, deoarece sistemul lor nervos central încă nu și-a definitivat dezvoltarea, motiv pentru care ei sunt expuși unor grave tulburări psihiatrice.  

”Efectele pe termen lung sunt apariția unor tulburări psihiatrice, apariția unor tulburări de comportament, scăderea performanțelor școlare, apariția chiar a unui deficit intelectual.

Sunt studii care ne spun că adolescenții care au folosit substanțe stupefiante au un IQ mai mic comparativ cu persoanele ce nu au fost expuse la astfel de substanțe.

De asemenea, sunt substanțe care determină halucinații”.

”Drogurile toate au efecte negative pe termen lung. Există fenomenul de toleranță. Asta înseamnă că, în mod fiziologic, creștem doza pentru a obține același efect. Această creștere a dozei pentru a obține același efect va duce și la creșterea toxicității”.

De asemenea, dr. Țincu demontează mitul privitor la așa-zisele ”droguri ușoare”, subliniind că nu există așa ceva și că ”orice substanță poate fi toxică, depinde doar de cantitatea în care este introdusă în organism”.

”Dacă încep inițial cu așa-zisa „banală” marijuana, pe care o consideră un drog extrem de ușor, într-un interval de timp de câteva luni, majoritatea testează și alte substanțe, cum ar fie amfetaminele, cocaina. Și acest lucru nu face decât să predispună la dezvoltarea unor adicții multiple”, precizează dr. Țincu.

Pentru a contracara răspândirea alarmantă a acestui fenomen cu consecințe dramatice, dr. Țincu pledează pentru ”un program de educație medicală în școli, în care să fie prezenți medici, care să explice din punct de vedere medical efectele drogurilor, dar și psihoterapeuți, care să poată să discute pe înțelesul copiilor, și poate chiar foști consumatori de substanțe stupefiante care au fost vindecați, care să vină cu propriul exemplu de viață și, în acest fel, să le poată explica din experiență proprie care au fost efectele catastrofale pe care drogurile le-au avut asupra stării lor de sănătate”.