Dr. Simona Ciff: “Îndrăznește să fii propriul tău psiholog”

E specializată în inteligență emoțională, de asemenea e psiholog, trainer și a dezvoltat mai multe programe pentru adolescenți și adulți în ultimii ani. Se întâlnește cu publicul ei și în taberele cu adolescenții, la training-urile cu adulții sau derulând proiecte de voluntariat pentru comunitate.

Dr. Simona Ciff (foto) prezintă toate datele enumerate și e cea care a ales să transforme experiența personală într-o carte bazată pe cazuistica autohtonă și pe multă știință din psihologia de cuplu. A creat un “Ghid de supraviețuire pentru cazul în care ai fost înșelat”, care descrie etapele de trecere de la disperare la bucurie. Cartea Simonei Ciff transformă  experiențe care sunt adesea traumatizante, în lecții utile de viață:  “Am ales să îmi împărtășesc povestea în această carte, alături de alte povești inspirate de sute de alte istorii de viață ale pacienților mei, pe care i-am ajutat să găsească soluții și liniștea interioară”, spune ea.

                                                   ***

Simona Ciff, cine ești și de unde ai apărut? Se înțelege că dorim o mică poveste de viață…

Sunt doar un om ca toți oamenii. Prietenii îmi spun Sim Sim. Sunt născută și crescută în Ardeal. Am fost un copil care făcea multe năzbâtii. Mergeam cu bicicleta fără mâini, pe urmă am încercat fără mâini și cu ochii închiși. Mi-am rupt mâna câzând cu bicileta în timp ce concuram cu un autobuz. Mă cățăram în copaci și pe casă. Jucam v-ați-ascunselea în porumb. Am sărit cu o parașută improvizată de pe garaj în timp ce mă uitam la cum săreau parașutiștii din planoare. Bineînțeles, nu mi s-a permis să merg la parașutism, atletism sau orice alte activități de acest gen. Uitându-mă în urmă realizez că am fost un copil viu, care mereu a vrut să încerce lucruri noi sau să isi depășească limitele.

La adolescență am început să am probleme cu stima de sine și am început să îmi fie rușine și teamă de părerea celorlalți. Mi-a trecut dorința de a încerca lucruri noi, m-am obișnuit cu limitele societății și credeam că viața se rezumă la a avea o profesie care să îți aducă statut social și din care să faci bani. Am fost blocată în acest tipar mulți ani. Citeam, mergeam la școli și diverse cursuri. Însă niciodată nu era destul. Niciodată nu atingeam fericirea și mulțumirea. Mereu exista altceva de învățat, de făcut ca să fiu ”valoroasă” și suficient de bună. Șocul și trezirea au venit când, acum câțiva ani buni, m-am îndrăgostit și mă plimbam pe malul Mureșului cu cel de care eram atât de îndrăgostită. Tocmai intrasem la doctorat. Iubitul  meu m-a întrebat: “Ce vrei să faci în viață?”. La care eu entuziasmată răspund: “Profesor universitar”. Următoarea întrebare: “Și după?”.  Încă eram pe nori și nu realizam profunzimea întrebării și spun: “Ce după?”. Și primesc aceași întrebare: “Și după?”. Cum și după? Ăsta nu înțelege ce e un profesor universitar? Începeam să am dubii serioase despre cel cu care mă plimbam noaptea pe malul Mureșului. Am plecat acasă dar nu am putut dormi… Îmi dădeam seama pentru prima dată că alergasem toată viața după un tipar în care să obțin recunoaștere prin diplomele mele și prin școlile pe care le făcusem. Mi-am dat seama că nu aveam un drum al meu, că erau atâtea lucruri pe care nu le încercasem că nici măcar nu știam cum aș vrea să fie viața mea.

Ești specializată în inteligență emoțională, ești psiholog, trainer și doctor în educație – explică-ne un pic cum vine asta…

M-am format ca psiholog și psihoterapeut. Am spus că nu voi lucra nicodată cu copiii, pentru că mi se părea că nu există nicio regulă după care să te înțelegi cu ei. Am ajuns să lucrez la Protecția Copilului și mi-am spus că eu nu îmi permit să nu știu să fac ceea ce sunt plătită să fac. Am căutat programe specializare pe comportament la copii și am ajuns să fac programe de training pentru toate categoriile de profesori care lucrează cu copiii: părinți, profesori, asistenți sociali, maternali, magistrați, polițiști, etc.

Mergând în școli la cazurile cele mai dificile, acolo unde ni se cerea să scoatem copiii cu probleme de comportament din școală, am dezvoltat programe pentru profesori. Am mers la Casa Corpului Didactic și le-am propus cursul și mi-au spus să le dau suportul de curs pentru că la profesori predau doar anumite persoane care au gradul I în învățământ… Mi-am făcut doctoratul în științele educație cu tema  ”Fii un profesor de succes. Predă fără stres!”. Bineînțeles că profesorul meu nu a fost de acord cu titlul și astfel am la tema de doctorat și un titlu lung care include relația între performanța cadrelor didactice și nivelul de inteligență emoțională. Mi-am făcut un calcul simplu. La momentul acela, erau în învățâmântul preuniversitar ceva mai mult de 300.000 de cadre didactice. Mi-am imaginat că în 10 ani îi termin pe toți și pe urmă nu mai e nicio problemă cu noua generație.

De ce?

Pentru că programul dezvoltat și testat de mine oferea soluții practice la frustrarea și emoțiile profesorilor și la problemele emoționale și de comportament ale elevilor…Am constatat rapid ca acest calcul matematic era corect, dar mă împiedica rezistența la schimbare a adulților. Și atunci mi-am spus: nu-i bai. Am să cresc o armată de adolescenți care cresc cu încredere în sine, fără teama de a greși și cu puterea de a se ridica când ceva sau cineva le stă în cale.

Una din dorințele mele cele mai mari și unde îmi dirijez multă energie este reducerea abuzului emoțional făcut de adulți asupra copiilor și a bullyingului între copii.

Cât de greu este să fii specializat în inteligență emoțională?

La fel de greu ca în  orice alt domeniu. E nevoie în primul rând să lucrezi cu tine, să nu mai vrei să demonstrezi nimic altora, să fii conștient că nu știi tot, că nu există solutie care se potrivește oricui, oricând și pentru orice. Simplu: e nevoie să fii ceea ce spui altora și să o faci cu pasiune. Și mai e nevoie să știi că niciodată nu știi totul. Mereu e ceva de învățat. Nu te poți folosi de notițele din facultate. E nevoie să înveți continuu.

Ghid de supraviețuire pentru cei înșelați….Cum de ai făcut așa ceva? Adică această carte? E experiența ta personală sursa de inspirație. De fapt, e un ghid de supraviețuite la viață…

Obișnuiesc să spun că această carte despre infidelitate este o ”ieșire în decor”. Am în lucru o carte despre inteligență emoțională și una de parenting. Ideea unei cărți mi-a venit după ce în urmă cu ceva ani am scris două articole pe blogul meu despre infidelitate. Obișnuiam să scriu după cauzistica din cabinet. În câteva săptămâni am început să primesc sute de emailuri, toate cu aceași temă: “Am fost înșelat. Când se termină durerea? O să mai am încredere? De ce mi se întâmplă mie?”.

Am răspuns la mii de emailuri și mereu se repetau aceleași tipare și oamenii aveau de făcut aceleași etape. Nu aveam ce să le dau de citit. Ajunsesem ca și în turele pe munte să vorbesc aproape non-stop la telefon și subiectul era același. Am fost întrebată: “De ce nu scrii o carte?”. Chiar așa, de ce nu? Am scris-o prima dată strict profesional, din prisma psihologului. Pe urmă am rescris-o cu povestea mea. Pentru că oamenii se simt mai înțeleși atunci când înțeleg că profesionistul este om și nu este lipsit de experiențele vieții. Sunt adăugate multe povești ale celor care mi-au scris sau cu care am lucrat.

Care este una dintre lecțiile de viață pe care ni le poți oferi acum? Sau măcar un sfat.

Am învățat să mă iubesc și să-mi placă de mine. Am învățat să iubesc viața, oamenii, animalele, plantele și tot ce mă înconjoară. Asta mi-a adus cea mai mare libertate.

Scurt: Învață să te iubești și să renunți la vinovăție și la rușine orice ai face. Majoritatea stresului și lipsei de încredere în sine și de curaj sunt consecințe ale faptului că nu ne iubim pe noi înșine.  Pe urmă, învață să-i iubești pe ceilalți și să nu-i învinovățești de nimic. Detaliat: Lucrurile s-au simplicat în viața mea când am înțeles că supărarea pe care o îndrept asupra altora, o îndrept asupra mea. Că măsura în care îi învinovățeam pe ceilalți era măsura cu care mă învinovățeam pe mine. Că lipsa de iubire a celorlalți era direct proporțională cu lipsa mea de iubire față de ei. Că atunci când ceream iubire, nu eram capabilă de fapt să mă iubesc pe mine și speram că va fi suficient dacă o fac ceilalți.

Cum ne vezi viitorul? Ca specialist în inteligență emoțională. Și prin prisma asta pandemică.

Deși e neplăcut și există multe dezavantaje, acest virus ne-a pus în situația de a ne uita în oglindă. Atât individual cât și colectiv. Orice situație de criză ne arată ce avem de îmbunătățit la noi și la societate. Pandemia a accelerat ceea ce se știa de ani buni: multe profesii vor dispărea și vor fi preluate de inteligența artificială. Dacă ne uităm pe previziunea cu privire la skill-urile care se vor cere pe piața muncii, se vede clar că primele 12 skill-uri sunt cele legate de dezvoltarea inteligenței emoționale: gândire critică, creativitate, încredere în sine, lucru în echipă. Văd viitorul la fel cum văd trecutul: orice acțiune are o consecință. Legea cauzei și efectului nu dau greș niciodată. În funcție de ce alegeri facem azi, ne creem viitorul de mâine. Îmi doresc să o facem înțelept.

Ai sloganul “fii propriul psiholog”. E de bine?

Eu zic că da ;). Imediat după ce am început să practic mi-am dat seama că eu nu le pot face nimic clienților mei. Eu aveam doar niște instrumente și abilitatea de a crea o relație de încredere și prietenie cu oamenii. În rest, fiecare avea de făcut ceva ca să fie bine, ca să ia deciziile potrivite pentru el. Era drumul lui. De aici mi-a venit ideea pe care le-am transmis-o tuturor celor cu care am lucrat: eu, Sim Sim, sunt un simplu om. Singurul meu avantaj e că am văzut mai multe cazuri și situații similare cu a ta. Tu o vezi doar pe a ta. Îți pot arăta etapele de parcurs și îți pot pune la dispoziție unele intrumente. Însă, ești singurul care știe ce e cel mai potrivit pentru tine la acest moment și singurul care poate decide dacă le folosești sau nu. Îndrăznește să fii propriul tău psiholog.