Dr. Victor Cauni a aflat azi că nu mai este managerul Spitalului Colentina. ”Mă întorc la profesia mea, la pacienți!
„Profesia sigur e singura care nu te trădează. Mă întorc la pacienți, la chirurgie”, a declarat pentru Puterea.ro dr. Victor Cauni, azi, când a aflat oficial că nu mai este directorul Spitalului Clinic Colentina.
Doctorul Victor Cauni nu mai este manager al Spitalului Colentina, după ce mandatul său interimar a încetat, în această funcție fiind numit Andrei Cosmin David, transmite Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
„Începând de astăzi, mandatul de manager interimar al Spitalului Clinic Colentina al domnului dr. Victor Cauni a încetat, conform prevederilor legale. În consecinţă, nu este vorba despre o demitere a domniei sale, ci despre un mandat de manager interimar care a ajuns la final. În funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic Colentina, cu un mandat de 6 luni, a fost numit începând de astăzi domnul Andrei Cosmin David, specialist recunoscut în domeniul managementului sanitar”, a precizat ASSMB, pentru Agerpres.
Doctorul Victor Cauni a declarat pentru puterea.ro.: ”Normal era să mi se comunice această decizie cu o lună înainte nu cu o zi înainte. Pentru că avem proiecte aprobate de consiliul local extrem de importante: banca de țesuturi, o nouă clădire a spitalului, renovarea secției de ortopedie, refacerea centralei termice și a instalațiilor electrice. Sper că aceste proiecte vor fi finalizate.
Trebuie știut că domnia sa s-a aflat la conducerea acestui spital într-o perioadă extrem de dificilă, cea a pandemiei de Covid-19 și că a reușit, în timp scurt, din mers, să facă față mai multor valuri de pandemie. Să ne reamintim că la Spitalul Clinic Colentina, la Secție Anatomie Patologică, s-au făcut primele necropsii și autopsii la pacienții COVID-19, că au fost necesare crearea de circuite speciale, de adaptare a secțiilor în așa fel încât să facă față numărului mare de pacienți. De asemenea, a fost în situația de mențină un echilibru între cererea medicilor spitalului de a reveni la destinația inițială, susținut de altfel și de pacienți, și cererea de paturi pentru numărul imens de pacienți Covid-19 din toată țara.
”Profesia sigur e singura care nu te trădează. Mă întorc la pacienți, la chirurgie”, spune acum dr. Victor Cauni. Domnia sa este șeful secției de Urologie a Spitalului Colentina.