„Dragi tovarăşi!”. Faimos regizor rus, refuză un premiu de prestigiu
Regizorul rus Andrei Koncealovski a refuzat să ridice Premiul Criticilor de Film şi Presei de film Elefantul Alb. Motivul este important, din punctul de vedere al faimosului regizor.
Premiul a fost acordat filmului regizat de el ”Dragi tovarăși!”. El a cerut să fie retrasă nominalizarea filmului de la Premiul Național al Criticilor de Film şi Presei Cinematografice Elefantul Alb 2020, din cauza unui aspect politic, după cum se precizează într-o scrisoare deschisă semnată de regizor, citată de Ria Novosti.
”Regret că trebuie să vă anunţ că am luat o decizie dificilă pentru mine și vă rog să retrageţi filmul „Dragi tovarăși!” de la nominalizarea Premiului Național al Criticilor de Film și Presei Cinematografice Elefantul Alb 2020”, specifică regizorul în mesajul transmis.
Motivul ar fi Navalnîi
Potrivit regizorului, Premiul Elefantul Alb este unul dintre cele mai importante premii din cinematografia rusă, pentru că înseamnă o recunoaștere a valorilor culturale şi artistice ale unui film de către comunitatea profesională: criticii de film și presa cinematografică, care apreciază o peliculă din punctul de vedere al artei. Iar un film, consideră Koncealovski, trebuie să creeze imagini care să transmită sentimente și să evoce idei, gânduri despre esența vieții, despre scopurile etice și estetice şi, nu în cele din urmă, despre frumusețe”. ”Încerc să fiu fidel acestui demers şi să fiu cât se poate de bun”, a mai scris regizorul.
„Prin urmare, sunt trist să constat că anul acesta a fost nominalizat la Premiile Naționale ale Criticilor de Film şi Presei Cinematografice Elefantul Alb 2020, la Categoria Evenimentul Anului, un proiect publicistic al lui Aleksei Navalnîi și echipa sa de creație, care va primi un premiu special Evenimentul Anului pentru o serie de filme documentare de investigație, gest care poate fi privit ca un act politic, dar care nu poate fi evaluat conform criteriilor cinematografiei. Este ca și cum un editorial din ziarul” Komsomolskaia Pravda” ar primi un premiu pentru literatură”, mai scrie regizorul, în mesajul său.
Regizorul a adăugat că această decizie a Consiliului de experți a făcut imposibilă ”evaluarea obiectivă a artei cinematografice în cadrul comunității profesionale.