Dragnea Adonis, directorul de la DSVSA Buzău, a divorțat de soție ca să o poată angaja pe bani mulți în insituție
Dragnea Adonis Laurențiu, directorul DSVSA Buzău, este doar unul dintre cei trei membrii ai familiei Dragnea care se înfruptă din salarii de peste 10.000 de lei pe lună, din Direcția de Sănătate Veterinară Buzău. Zilele trecute a fost surprins ținându-se de mână cu soția divorțată, angajată de ani buni la DSVSA Buzău.
Mai întâi și-a angajat fiica, iar apoi și-a adus și nevasta, ca să fie echipa completă. Fiul dă și el târcoale, dar vine pentru moment doar în vizită. E mare director, ce naiba! Poate să facă ce-i poftește sufletul.
Nevasta divorțată a fost trecută cu numele zDragnea
În urmă cu un an am scris despre acest caz, dar evident, Dănuț Păle, superiorul și prietenul lui Dragnea, îl protejează din funcția de Subsecretarul de Stat al ANSVSA. Atunci am atras atenția că Dragnea Laurențiu, conștient fiind că poate ajunge pe mâna ANI dacă află cineva cum și-a angajat nevasta în instituția pe care o conduce, cu ajutorul amicului de la IT din DSV i-a mai mus un un „z” în fața numelui soției și a aruncat-o la capătul listei, doamna Dragnea, devenind doamna zDagnea.
Lista este în ordinea alfabetică, astfel la litera D, îi regăsim pe tatăl Dragnea Adonis Laurențiu și fiica Dragnea Andrada Laura, iar de abia la litera „Z” o regăsim și pe mama Dragnea Anda.
Anul acesta, băieții de la DSVSA s-au pregătit ceva mai bine și au trecut declarațiile de avere și interese cu coduri, fără a mai trece numele fiecărui angajat. Mai mult de atât, declarațiile de avere nu sunt în ordine alfabetică. Suntem curioși de părere vor avea inspectorii de la Agenția Națională de Integritate(ANI).
A divorțat de nevastă pentru a o angaja în propria insituție
Ei bine, divorțul familiei Dragnea este un truc, pentru a încerca să eludeze legea. În fapt cei doi își duc viața împreună, ca și înainte. După articolul nostru, domnul Dragnea și doamna Dragnea au fost mai oficiali la serviciu, dar după ce au văzut că nimeni nu i-a reclamat, viața lor de cuplu a revenit la fel de cordială ca și acasă.
Fiul pregătit de angajare pe partea de IT
Pe de altă parte, mai multe persoane din cadrul instituției susțin că directorul executiv al DSVSA Buzău ar mai avea un băiat din altă căsătorie, care urmează să fie angajat în cadrul instituție prin concurs, pe partea de IT.
Directorul DSVSA a fost surprins zugrăvind casa fostei neveste
Și pentru a exemplifica cu imagini, atașăm trei fotografii cu „confirmarea” divorțului soților Dragnea, pentru a dovedi că acesta s-a făcut doar din dragoste pentru banul public și mai ales pentru viața de huzur pe care familia Dragnea, nu prea iubitoare de muncă, o duce pe bani publici la DSVSA Buzău.
Dragnea Adonis zugrăvind – prin primăvară – casa soției de care a divorțat. Elegant gest, nu?
Dragnea Adonis, zilele trecute, plimbându-și în mod tandru soția de care a divorțat. Iarăși, elegant, nu?!
Autotrurismul directorului DSVSA Buzău – Dragnea Adonis Laurențiu, în fața casei pe care o zugrăvea.
Dragnea Adonis este membru într-o organizație masonică
Analizând mai multe documente necesare pentru o altă investigație am dat și de numele domnului Dragnea, făcând parte în loja masonică Lumina 1879, în calitatea de membru. În această lojă fac parte mai mulți politicieni din PSD Buzău, cei mai mulți fiind directori de instituții sau parlamentari, Ciolacu fiind chiar membru fondator.
Numai că, anul aceasta, directorul DSVSA Buzău a uitat să-și mai treacă calitatea de membru al lojei masonice în Declarația de Interese. O fi ceva necurat la mijloc?