Dragoș Damian: „Să vă fie rușine, proștilor, care de ani de zile plătiți până la ultimul leu toate taxele!”

Publicat: 31 dec. 2024, 06:23, de Evelin Ceciu, în ACTUALITATE , ? cititori
Dragoș Damian: „Să vă fie rușine, proștilor, care de ani de zile plătiți până la ultimul leu toate taxele!”
Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj-Napoca / Foto: stirileprotv.ro

Dragoș Damian, CEO-ul companiei Terapia Cluj-Napoca, cunoscut pentru implicarea sa civică, a criticat în termeni deosebit de duri „ordonanța trenuleț” adoptată luni de Guvern. Damian se referă în special la „proștii care își plătesc toate taxele”.

Să vă fie rușine, proștilor, care de ani de zile plătiți până la ultimul leu toate taxele, impozitele și contribuțiile”, a scris luni Dragoș Damian, directorul general de la Terapia Cluj, într-un material de opinie pe marginea „ordonanței trenuleț” adoptate de Guvern, publicat în presa clujeană și preluat de stirileprotv.ro.

„Se pare că Guvernul trece astăzi o „ordonanță – trenuleț” care, între altele, va elimina o serie de facilități fiscale din anumite sectoare economice.Dar ia stați un pic! Adică, existau sectoare economice care au avut facilități legale și nu au fost obligate să plătească toate taxele, impozitele și contribuțiile? În vreme ce alte sectoare erau obligate să le plătească pe toate?

Păi ce proști sunt cei care atâția ani la rând și-au plătit toate taxele, impozitele și contribuțiile, oricât de mari ar fi fost, crezând că își fac datoria de cetățeni-model și că din banii lor se finanțează educația, sănătatea, infrastructura și pensiile.

Să vă fie rușine, proștilor, care de ani de zile plătiți până la ultimul leu toate taxele, impozitele și contribuțiile. În loc să fiți deștepți și să vă învârtiți de niște facilități fiscale”, a scris Dragoș Damian, CEO-ul celui mai mare producător de medicamente din România.

„Din cauza proștilor care își plătesc toate taxele, România este îndatorată”

Dragoș Damian a menționat și cele trei categorii de oameni de afaceri în economie:

Proștii” – care plătesc până la ultimul leu taxele, impozitele și contribuțiile datorate;

Deștepții” – care obțin facilități legale de la plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor datorate;

Foarte deștepții” – pe care îi doare-n cot de plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor datorate și fac evaziune fiscală și munca la negru.

Din cauza proștilor care își plătesc toate taxele, impozitele și contribuțiile, ne merge rău la toți, România este îndatorată, avem deficit bugetar, deficit de cont curent și deficit de balanță comercială, a menționat Dragoș Damian.

Din cauza proștilor care își plătesc toate taxele, impozitele și contribuțiile sistemul sanitar este subfinanțat, educația este în derută, pensionarii nu se pot lupta cu inflația și tinerii pleacă din țară, a spus CEO de la Terapia Cluj-Napoca.

Ar trebui să fie dați exemplu în toata mass-media proștii care de ani de zile își plătesc toate taxele, impozitele și contribuțiile, sperând că într-o bună zi România va fi o țară respectată de toți”, a mai spus, în încheiere, Dragoș Damian.